Cum scrie poetul un text dramatic? Te-ai aştepta să facă poezie şi atunci cînd înşiră didascalii în loc de versuri, să-şi transforme personajele în poeţi cînd îi pune să vorbească pe scenă. (Întrebarea pe care mi-aş pune-o acum este cum ar scrie Cărtărescu teatru. Dar să nu divagăm.) Şi atunci aş răspunde altfel: poetul care are curajul şi cheful să scrie teatru, astăzi - teatru nou, care va să zică -, merită urmărit. El lucrează exclusiv pentru plăcerea spectatorului. Nici un poet "adevărat" n-ar accepta să-şi vîndă astfel sufletul ipocritului din sală, care a plătit un bilet ca să se distreze sau să "se" şocheze. Mihai Ignat se face cunoscut acum ca "scriitor profesionist", un producător de text reciclabil, interactiv, nicidecum "autotelic". Nu ştiu dacă Crizele sau Încă o poveste de dragoste - al treilea text dramatic al unui poet căruia îi plăcea să i se spună "eu" sau "Klein", ipostazele sale mai abstruse - vin din sufletul lui Mihai Ignat, dar e cazul să vedem dacă ceea ce vînd ele merită cumpărat. Într-un decor minimal şi minimalist - o planşă pe care este figurat, bidimensional, un dormitor -, el şi ea se trezesc unul lîngă celălalt, pe nepusă masă, la capătul unei nopţi din care în memorie n-a mai rămas nimic, iar în buzunare nişte prezervative (iar în pijamaua soţului, în fine, rămîne să vedeţi cu propriii ochi). Placa-i veche, aceea a cuplului spontaneu unde el este un îndrăgostit impacient, apoi un soţ răbdător, iar ea, o diavoliţă isteroidă, mai apoi o soţie nevricoasă. Surpriza iubirii - ca să citez un titlu din 1722 - se produce, cuplul se întremează, anii trec, crizele se înmulţesc şi se banalizează. Totuşi - aici rezidă calitatea şi defectul textului - nu se întîmplă nimic. Reuşita piesei stă în menţinerea interesului într-o epică lipsită de lovituri de teatru - tocmai asta fiind, de fapt, lovitura. Ea rezultă din dinamismul, supleţea, umorul -