Cea mai puternica opozitie a actualului Guvern este la Palatul Cotroceni. Daca nu ar fi semnate, atat discursurile presedintelui Traian Basescu, cat si ale celui mai puternic consilier al sau, Theodor Stolojan, ar putea fi atribuite lesne unor lideri ai opozitiei.
La prima vedere am putea spune: este bine ca sunt forte care se infrunta, ca in acest fel creste eficienta actului administrativ si scade posibilitatea fraudelor.
Dar pierderile sunt mai mari decat avantajele, iar recentele declaratii contradictorii privind retragerea din Irak a trupelor romane au dovedit-o.
Nu e o eroare de conjuctura, ci o eroare de sistem.
Administratia centrala romaneasca este organizata rau pentru ca cine are raspunderea nu are si puterea si cine are puterea nu are si raspunderea. De fapt, asta e cea mai buna solutie daca vrei sa subminezi o organizatie. Adica presedintele are puterea, pentru ca este ales de popor si numeste premierul, dar primul-ministru are raspunderea, pentru ca el da socoteala de administrarea directa a treburilor tarii.
Cu aceeasi situatie s-a confruntat si Adrian Nastase, la fel s-a intamplat si cu Victor Ciorbea, iar acum cu Calin Popescu- Tariceanu. Numai Nicolae Vacaroiu nu si-a manifestat independenta, pentru ca pana in 1996 relatiile intre institutii nu existau cu adevarat: exista doar partidul-stat.
Desi are cele mai mari raspunderi, pozitia de prim-ministru este foarte slaba: este la cheremul presedintelui, dar si al partidului. Intr-adevar, presedintele nu poate demite premierul, dar il poate sicana si pune in situatii dificile - cum este cazul acum - fara ca imaginea sa sa aiba de suferit. Putini oameni se gandesc: dar presedintele nu este la fel de responsabil pentru ceea ce critica, nu el a facut propunerile de numire ale primului-ministru si a semnat decretele de numire in functie ale echipei guvernamentale?
