Mărturisesc că mă uit după maşini pe stradă. Şi merg chiar cu mîinile şi vorbele mai departe. Cînd am timp, ajung chiar în patul lor, reprezentanţa, dealer-ul, franciza, showroom-ul. Cert este că pun botul la vrăjile de la televizor... 8999 incluse toate taxele, 10.000, 12.000, incluse toate taxele şi cu aer condiţionat, şi cu ABS, şi cu Radio CD. Am umblat şi la VW, şi la Citroën, şi la Toyota, şi la Seat, şi la Skoda, şi la Chevrolet, şi la Renault, şi la Peugeot. Dragoste la prima vedere nu am mai văzut, ca atunci cînd mi s-a întîmplat cu Peugeotul 206-307. Şi dacă e să merg şi să-mi spun totuşi ce mi-aş lua, aş spune că nu mi-aş lua decît nimic, pe locul întîi. Pe locul doi, o Toyota ce se duce la 13.000 cu şmecherii minime. Pe locul trei, un Opel ce ar trebui să vină prin decembrie. În rest, nimic. Bun, să mă duc şi în sus spre Mercedes, BMW? Să mă duc, dar tot nu găsesc ceva să-mi placă. Sigur, superconfort, dar în rest o măgăoaie cu care nu mă identific. Volvo mi-a plăcut de cînd eram mic. Acum, cînd îl privesc, mă gîndesc să-mi aştept bătrîneţea, poate o să-mi mai aducă ceva din senzaţia pe care o aveam pe vremuri: mîndrie că-mi place aşa ceva. Dar, parcă nu borfeturile astea de gînduri le-aş înşira pe funie. Nu, ceea ce este nemaipomenit este ochiul de peşte prăjit al dealer-ului. Nu-ţi vine să crezi ce tîmpiţi vînd maşini. Indiferent de marcă. Cretinii cu ochi de peşte nici nu te privesc. Nu, tu eşti un ţigan de pe stradă pe care te pot înlocui oricînd cu alt ţigan. Idioţii nu ştiu să se poarte cu sine, darmite cu tine. Plini de fiţe în cap, îşi dau măsura prostiei purtîndu-se besmetic cu tine. Nu, tu nu contezi, deşi i-ai intrat în magazin. Clar asta. De cele mai multe ori vorbesc pe telefoane exact cînd tu vrei să-i întrebi ceva. Şi nu se pot opri din telefonie. Apoi, nu salută. Apoi, încep să înşire cifre şi litere. Dar nu înşiră cu virgulă, nu, tu