De cîtăva vreme visez agitat un nou tip de tabloid. La întrebarea "de ce scad tirajele?", răspund: fiindcă tabloidul ăsta încă nu s-a tipărit. Sau nu: pus pe Internet. Dar, ca să înţelegeţi ce vreau să spun, trebuie ca întîi să ascultaţi nişte utopii.

A fost odată ca niciodată, mai exact, în viitorul omenirii şi trecutul literaturii, o societate în care specia umană s-a divizat în două varietăţi radical diferite. În Maşina timpului a lui H.G. Wells, proletariatul a evoluat către un soi de creaturi luxofobe, numite morloci, care îşi duc traiul în subterane, unde muncesc pentru asigurarea necesarului de hrană şi alte produse ale Omenirii. Pătura superpusă a rămas la lumina zilei, unde a dus timp de sute de mii de ani o viaţă de plăceri lipsite de griji, iar în viitorul în care se desfăşoară cea mai mare parte a acţiunii, s-a transformat în copilăroşii eloi. În timp, eloii de la lumina zilei au devenit dependenţi de morlocii întunericului. Sistemul a funcţionat timp de milenii atît de bine, încît foştii asupritori şi-au pierdut orice control asupra foştilor asupriţi, iar aceştia îi condiţionează nu din umbră, ci de-a dreptul de la întuneric, prin resursele pe care li le asigură. Deznodămîntul este inevitabil: morlocii au ajuns să se hrănească cu eloi, pe care îi cresc şi apoi îi sacrifică.

Suta şi mai bine de ani scursă din 1894, anul apariţiei Maşinii timpului, a contrazis viziunea lui H.G. Wells, cam la fel cum a contrazis-o pe cea de sens invers a lui Marx. Morlocii nu au devenit nişte canibali SF, iar echivalentul lor marxist, proletariatul, nu a preluat controlul asupra Omenirii, fiindcă revoluţia bolşevică, după ce s-a extins asupra unui sfert de lume, s-a răzgîndit şi s-a întors de unde a pornit, în limbul utopiilor.

Nevoia de amuzament

Pe limba lui Marx, forţele de producţie şi-au pierdut conştiinţa de clasă (pe care nici nu o prea c