Scopul în care sînt scrise, de la o săptămînă la alta, aceste rînduri, este dublu. Întîi, să atragă atenţia bucureştenilor asupra frumuseţii oraşului lor, de care uită, trecînd prea repede pe lîngă casele tot mai dărăpănate ale înaintaşilor. E o frumuseţe sfîşietoare, ca a oamenilor pe care i-ai iubit cînd nu mai au decît puţine zile de trăit. Al doilea, să semnaleze celor care au datoria de a interveni în apărarea monumentelor istorice, situaţii dureroase, cîteodată chiar dramatice. Casele care au un trecut ar trebui să fie sub protecţia legii. Acest trecut poate fi hrănitor de suflete dacă e cunoscut şi dacă nu-l înăbuşă formule pompoase, fără nici o înţelegere adevărată. Nu toţi locuitorii de altădată ai acestor case au intrat în manualele de istorie, dar viaţa care s-a scurs acolo poate să fi avut un sens care merită respect.
O asemenea casă se găseşte "la Şosea", la colţul Kiseleff cu Mahatma Gandhi (nume care se potrivesc ca nuca-n perete!). Nr. 33 nu figurează pe lista patrimoniului, ca vecinele ei de la numerele 31 şi 35-37. A fost probabil construită în primii ani ai secolului trecut, în stilul "românesc" care era la modă atunci, ca şi costumele populare pe care doamnele de la Curte le îmbrăcau pentru a se fotografia. Un turnuleţ, în stînga, îndrăzneşte o sugestie de medievalism, ca şi bogatele înflorituri în piatră care încadrează cele trei arcade prin care o baie vitrée adîncă priveşte către grădină. Faţada mai are, tot la parter, o terasă, mai retrasă, din faţa căreia se ridică scara spre intrarea din dreapta. Piatra zimţuită împodobeşte încă trei ferestre şi balconul lor. Aripa din stînga e închisă cu scînduri şi geamuri sub o streaşină de carton plesnită. Tencuiala e descojită şi ţigla acoperişului ştirbă.
De multă vreme, casa este goală şi pustie. Numai şobolanii se fugăresc prin vasta sală de bal din centrul clădirii, atît de înaltă î