Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metal-simfonic pentru cancer

Publicat in Dilema Veche, vineri 8 decembrie 2006 ·

Pe 9 decembrie, la Sala Palatului, Therion concertează pentru prima dată în carieră cu o orchestră simfonică (100 de instrumentişti) şi un cor de muzică clasică (70 de corişti). Concertul se înscrie în proiectul "Ars musicae, ars medicinae - muzica împotriva cancerului", desfăşurat de Fundaţia Aquarius la iniţiativa celor de la Therion. Fondurile rezultate în urma concertului vor fi utilizate pentru tratamentul copiilor cu cancer din România. Rockerii suedezi vor cînta alături de sopranele Ruxandra van der Plas-Vodă şi Mona Somm, tenorii Harrie van der Plas şi Marian Someşan, Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio (dirijor Dan Mihai Goia). Concertul îl va avea la pupitru pe dirijorul şi compozitorul german Markus Stollenwerk.

Rockerii comemorează 10 ani de cînd în România există Legea Drepturilor de Autor şi de cînd au dispărut casetele piratate de pe rafturile magazinelor de muzică. Într-o epocă în care Internet-ul nu ajunsese la noi, iar Winamp-ul nu se inventase, Therion ieşiseră în văzul Europei cu albumul Theli, pe care am fost convins că merită să cheltui o sumă exorbitantă. Presa a prezentat albumul ca pe un punct de răscruce în istoria muzicii - primul album care aducea în aceeaşi arenă heavy-metal-ul mînios cu muzica simfonică, orchestrală, cultă. Sărăcia canalelor de informare şi distribuţia precară au făcut ca, în scurt timp, albumul să fie înconjurat de o aură mistică, părînd a fi rezultatul unui secol de cercetări muzicale. Tematica ocultă a versurilor reuşea să iasă din grotescul de duzină practicat de şcoala suedeză de death-metal al cărei produs Therion erau şi să intre pe tărîmul elitelor care îşi permit propriile terminologii - acolo unde horror suna american, derizoriu şi mercantil, gotic aducea rezonanţe britanice, istorice, arhitecturale. Cireaşa de pe tort a fost transformarea fan-clubului trupei în secta politeismului parap

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – PSD, cei mai mulţi primari în judeţul Buzău, respectiv 76 / PNL are zece primari, iar USR unul

News.ro acum o ora
PSD a câştigat în judeţul Buzău cele mai multe mandate de primar la alegerile locale din 9 iunie. Conform numărătorii paralele a social-democraţilor, formaţiunea a obţinut 76 de mandate de primar, PNL a obţinut 10 mandate, iar USR un mandat, la Prim

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 35 minute
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Lista finală cu cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România

HotNews acum 43 minute
Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după numărarea a peste 97% din voturi, PSD are 11 mandate, PNL - 9 mandate. Partidul lui George Simion a obținut 6 mandate, Alianța Dreapta Unită - 3 mandate, iar UDMR - 2 mandate. La capitolul independenți,

Cod roşu de furtuni în Arad, Timiş şi Caraş-Severin

Mediafax acum 38 minute
Sunt vizate localităţile Caransebeş, Oţelu Roşu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuţar, Constantin Daicoviciu, Păltiniş, Rusca Montană, Măureni, Fârliug, Buchin, Ramna, Vermeş, Glimboca, Bolvaşniţa, Sacu, Copăcele, Marga, Ezeriş, Brebu, Zorl

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum o ora
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

UPDATE - Sibiu: Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de cinci metri / Unul a murit, doi fiind transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. UPDATE: ”Salvatorii au ajuns la faţa lo

Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari, în judeţul Satu Mare

News.ro acum 2 ore
Cincisprezece localităţi din judeţul Satu Mare se află, luni după-amiază, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari.

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale / Despre candidatură: Este o posibilitate. Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. ”Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic”, a spus Simion. El a precizat, despre intrarea în cursa pentru prezid

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°