Alegeri cu cîştigători obligaţi să guverneze în coaliţii, conflicte întreţinute de ameninţări cu sancţiuni, războaie locale, cu cîştigători temporari aşteptaţi de tribunalele naţionale şi internaţionale - în anul 2006 au continuat toate relele şi tot binele din anii anteriori, spre marea bucurie a analiştilor care spun că au avut dreptate chiar şi cînd n-au avut.

Devenită cancelar al Germaniei, doamna Angela Merkel a coagulat o coaliţie a partidului ei creştin-democrat cu adversarii social-democraţi. În Italia, alegerile consemnează înfrîngerea la limită a lui Berlusconi şi victoria fragilă a stîngii. În ambele ţări, scorul electoral nu permite cîştigătorilor să treacă la reformele radicale necesare economiei ţărilor lor. Franţa trăieşte un agitat an preelectoral, agitaţiile străzii întunecă succesele guvernării, percepute ca un agent al crizei. În America Latină cîştigă stînga: pragmatică în Brazilia şi Chile, radicală în Venezuela şi Bolivia.

În ţările fostului lagăr comunist, alegerile libere sînt oglinda unei opinii publice divizate, scîrbită de trecut, speriată de viitor. Cehia stă de luni de zile fără guvern, partidele cu un număr egal de mandate nu pot obţine un vot de încredere; în Polonia, gemenii Kaczynsky - unul preşedinte, celălalt prim-ministru - nu prea sînt dispuşi să accepte existenţa altor opinii în afara celor suţinute de ei. În acest context, extinderea Uniunii Europene are aerul unei sărbători de familie la care adulţii vin din obligaţie, copiii se plictisesc, şi doar cei nou-veniţi îl aşteaptă pe Moş Crăciun, evident ocupat în altă parte. Moartea lui Slobodan Miloşevici în custodia Tribunalului de la Haga, înainte de sentinţă, aminteşte ţărilor europene că acel conflict nu e încheiat.

Pentru mulţi locuitori ai continentului, dialogul democratic e bun atîta timp cît li se dă dreptate, dacă nu - arme şi ideologii de toate fel