Nu pot să scriu despre mall fără să amintesc următoarea întîmplare: era iarna lui 2000, lucram alături de amicul A. la PRO TV, cîştigasem o grămadă de bani (încasasem o consistentă - şi meritată - primă de Crăciun). Era seară, ne-am întîlnit în centru, la Universitate. Nu mai ştiu care dintre noi i-a spus taximetristului să ne ducă la mall-ul din Vitan, unde mai fusesem o singură dată de cînd se deschisese, mînat de acea curiozitate cu care te duci pentru prima oară la circ să vezi elefanţii. Ne-am plimbat ore în şir prin magazinele frumos luminate, am cumpărat cîteva nimicuri, am mîncat la un fast-food foarte scump, am intrat şi la film, am văzut Snatch, la cîteva gaguri din film am împrăştiat zeci de floricele pe covorul imaculat al multiplexului, lovit de convulsiile unui rîs exagerat. După film am nimerit la jocurile mecanice pe care copii zăpăciţi le mînuiau profesionist şi am rămas fascinaţi în faţa simulatorului de schi. A. a arătat o îndemînare ieşită din comun, eu n-am reuşit după cinci curse să duc vreuna pînă la capăt, dar am reuşit să subţiez considerabil prima de Crăciun de la PRO şi să cad într-o depresie direct proporţională cu entuziasmul care mă adusese la mall.

Au trecut cîţiva ani de-atunci, un alt "circ al foamei" s-a transformat peste noapte în mall, apoi au răsărit în fiecare din oraşele mari şi de curînd şi în oraşele mai mici din România. Acum mă uit la mall ca la un animal ciudat, în fiecare an citesc măcar 3-4 lucrări despre "fascinaţia/forţa de atracţie a mall-ului" ale studenţilor pasionaţi de antropologie. Unul dintre ei, Adrian Dimcea, studiind graficul ofertelor imobiliare din zona limtrofă mall-ului Plaza România observa un lucru interesant, acela că proprietarii asociau explicit în anunţurile publicitare zona de rezidenţă cu proximitatea mall-ului, cu mult înainte ca acesta să fi fost construit, pentru a putea justifica pre