Literatura de spionaj
Greu de spus cat au avut de castigat scriitorii in urma colaborarii lor cu serviciile de informatii, dar sigur este ca literatura a avut de castigat datorita acestor relatii, mai mult sau mai putin fortuite, mai mult sau mai putin justificate. Este vorba de nasterea unui nou gen literar, asa-numita "literatura de spionaj", fenomen care a reprezentat intr-adevar o noutate, daca tinem seama ca, in istoria multimilenara a beletristicii, el se cristalizeaza, ca gen de sine statator, abia la inceputul secolului al XX-lea. Incadrandu-se in categoria mai veche a "literaturii misterelor", "literatura de spionaj" isi castiga cu greu legitimitatea, dar, in cele din urma, ajunge sa produca o atractie de necontestat. Si totusi, "literatura de spionaj" este adesea "contestata" ca gen beletristic, fiind, asa cum au remarcat-o numerosi critici ai sai, dominata de ambiguitati: intre loialitate si tradare, intre onestitate si duplicitate. Inspirat, de cele mai multe ori, din cazuri reale, genul acesta literar se constituie insa, datorita fanteziei si... intereselor autorilor (sa nu uitam, foarte adesea ei insisi combatanti pe "frontul secret"), ca o" istorie alternativa", cu o mitologie proprie, preluata apoi de un alt gen caruia i-a dat ea insasi nastere, "filmul de spionaj". Intr-adevar, asa cum au subliniat unii exegeti ai genului, "literatura de spionaj ofera un barometru care indica fragilitatea lumii noastre" si familiarizeaza publicul cu o "antropologie a ocultului".
Precursori
Inaintea inceputului secolului al XX-lea, sunt putine creatii literare care pot fi incadrate direct in literatura de spionaj clasica. Una dintre acestea este romanul lui Fenimore Cooper The Spy, aparut in 1821, inspirat din evenimente ale razboiului de independenta al coloniilor americane.
In acelasi timp, trebuie remarcat ca romanul de spionaj a a
