Îmi amintesc primele tîrguri organizate la Muzeul Ţăranului Român: cîţiva oameni aduşi de prin sate să vîndă aici obiecte făcute de mîna lor, după o pricepere "din bătrîni", bucuroşi că mai au căutare, pe deasupra, novici în ale profitului economic. Negustori ad-hoc pentru tîrgoveţi de Bucureşti, împrăştiaţi care pe unde în spaţiul muzeului, mai toţi vindeau după ţinuta clientului. Mai las eu de la mine, mai pui tu de la tine, şi tîrgul se făcea ca să nu supere pe nimeni. Aşa cum îi stă bine unui iarmaroc, şi cel de la Muzeul Ţăranului era organizat după principiile comerţului neformalizat şi neinstituţionalizat, gîndit ca un loc în care şi preţurile şi relaţiile umane se negociază. Asta într-o perioadă în care în România se făcea trecerea la o economie de piaţă, al cărei cadru legislativ, incoerent şi instabil, visa timid să se "alinieze" la "normele europene".
Tîrgul dinaintea integrării
La Tîrgul de Sfîntul Nicolae de anul trecut, deci fix cu o lună înainte de integrare, au venit la Muzeul Ţăranului Român 140 de "meşteri" şi 11.000 de vizitatori. Nu ştiu cîtora dintre ei le-a dat mîna să cumpere, dar oferta a fost generoasă: de la obiecte lucrate în lemn, podoabe, ceramică, haine, covoare, pînă la mîncăruri frumos mirositoare şi ademenitoare. Mai toate produsele, expuse pe tarabe, ordonate cu grijă, cu etichetă cu preţ, unele în cutii de carton vărgat în culorile steagului naţional, altele înfăşurate în celofan transparent legat cu fundiţe tricolore, altele, puţine însă, mai modeste în prezentare. Pentru cei care nu au avut bani în preajmă de Sărbători, dar şi-ar fi dorit cîte ceva de prin tîrg, sau cei care s-au gîndit serios să investească în cantităţi mai mari de obiecte "tradiţionale", "meşterii" au venit pregătiţi cu leaflet-uri, flyere şi broşuri de prezentare cu numere de telefon, adrese de site-uri şi de magazine de desfacere.
Institu