Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea de imobil a scării 2, povestită cu Anca Romeo (3)

Publicat in Dilema Veche, vineri 23 februarie 2007 ·

Aceasta este întoarcerea mea, după 20 de ani, în blocul copilăriei mele. Aceasta este cartea vieţii mele. Citiţi discuţia avută cu actualul deţinător al cărţii de imobil.

Nu-i mai ţin minte pe Stoica.

El era doctor la Colentina. Avea un căţel rău, aşa, care lătra. Mereu. Avea unul pufos, aşa, un cîine şi lătra încontinuu cînd ieşea cu el pe afară, nu ştiu ce, şi s-a mutat. Pentru că băiatul, doctorul, a divorţat, are doi copii şi s-au mutat prin Piatra Neamţ, nu ştiu pe unde.

Şi cine s-a mutat acolo? Anghelescu...

Anghelescu Dan, da. S-a mutat de trei ani de zile acolo.

Ce sînt Angheleştii?

Nu le cunosc profesia, că toţi sînt nişte oameni retraşi, aşa. Are doi copii, dar cred că e ceva, lucrează sub acoperire, undeva, îl văd că se cam... Nu, nu, e ceva poliţie, da. Cînd m-am dus la el să-l întreb, a zis că el nu-mi dă, că nu e pe timpul lui Ceauşescu să-mi dea detalii. Am chemat sectoristul şi s-a legitimat la el şi mi-a spus cum îl cheamă. Nici nu ştiam cum îl cheamă. La 72 stă Popescu Ştefan care e în viaţă şi Popescu Ioana care, de asemenea, trăieşte, care a avut trei congestii cerebrale şi a scăpat de ele, dar e în stare precară. Şi Popescu Cristina, fata aia slăbuţă, aşa, Cristinica. Care s-a căsătorit acum cîţiva ani şi stă pe strada Libertăţii. Mai vine pe la ea din cînd în cînd.

El ce era?

Popescu? A fost tehnician în construcţii. A fost plecat în Irak vreo cîţiva ani de zile. Şi soţia era funcţionară, tot la un trust de construcţii. El era din Rîmnicu Sărat, nu era din Bucureşti. La 73, Dobre Stancu, care a murit şi el..

Rudele lui Chivu?

Lui Chivu, da. Este sora. Dobre Maria este sora lui dna Chivu şi Dobre Stancu era soţul care a murit. El e mort, dar ea trăieşte.

Nu erau cumva ei, fraţii Chivu?

Ba da, Dobre lucra la restaurantul "Bolta Rece". Acum şase săptămîni a murit şi Dănil

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: Daniel Băluță (PSD) câștigă cu peste 60% al treilea madat de primar la Sectorul 4

HotNews acum 27 minute
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, candidat al alianței electorale PSD-PNL, a câştigat cu peste 60% un nou mandat - al treilea, potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente. Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 Foto: Inquam Photos / George

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Dominic Fritz, unul dintre posibilii înlocuitori

Press Alert acum o ora
Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Va convoca alegeri pentru un nou președinte și vorbește despre „lideri puternici” în partid, precum Dominic Fritz. „Îmi asum acest rezultat și voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt t

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. Nu o să facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 55 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum o ora
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 3 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum 37 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°