* Scrisori din Iwo Jima / Letters from Iwo Jima (SUA, 2006), de Clint Eastwood.

Una dintre puţinele asemănări dintre regizorii Clint Eastwood şi Quentin Tarantino este că amîndurora li s-a întîmplat să aibă nevoie de două "volume" de film ca să spună o poveste. Una dintre marile deosebiri dintre ei ţine de motivele pentru care s-au simţit obligaţi să se întindă astfel. Motivele lui Tarantino au fost dorinţa lui irepresibilă de a-l îmbogăţi pe spectator cu cît mai multe cunoştinţe de arte marţiale şi neputinţa lui de a înghesui atîta erudiţie într-un singur volum: de aici Kill Bill - Vol. 1 (2003) şi Kill Bill - Vol. 2 (2004). În timp ce, pentru Eastwood, decizia de a face nu unul, ci două filme despre bătălia de la Iwo Jima a fost o chestiune elementară de echitate artistică, de noblesse oblige: de aici Steaguri pline de glorie (Flags of Our Fathers), care spune povestea învingătorilor, şi Scrisori din Iwo Jima, care spune povestea învinşilor. Eastwood s-a născut în 1930, Tarantino în 1963, dar diferenţa de vîrstă mentală dintre ei pare să se măsoare în secole. Tarantino e ăla mai apropiat de vîrsta mentală a cinematografului american de azi şi a publicului său ţintă; preocupările lui par alea normale şi, pentru fanii lui, preocupările "fosilei" de Eastwood pot părea la fel de arhaice ca reperele morale din spatele unui roman victorian în două volume. Dar în momentul de faţă e nevoie de fosile din astea (nu că ar mai exista prea multe); cinematograful american are mare nevoie de puţină nobleţe - şi n-o s-o găsească la Tarantino. Filmul "japonez" al lui Eastwood a fost lansat primul pe ecranele noastre, ca să coincidă cu premiile Oscar, la care a concurat cu nominalizări pentru Cea mai bună regie şi Cel mai bun film. (Filmul "american" - primul lansat în SUA - ajunge la noi pe 16 martie.) Sîntem în 1945, pe insula vulcanică Iwo Jima, alături de soldaţii jap