Problema frontierelor Europei, în general, şi a celor din Europa, în special, este strîns legată de diferenţele geografice. A identifica o frontieră înseamnă a identifica o linie de discontinuitate între arii geografice vecine, însă definite ca diferite. Acesta e un lucru uşor cînd e vorba de o frontieră politică deja stabilită. Este mult mai dificil însă, cînd e vorba de trasarea unei linii între două grupe de state. Dar e la fel de dificil atunci cînd trebuie definite frontiere interne între arii culturale, etnice sau economice, pe scurt, între arii geografice diferite.

Încerc să arăt aici, în primul rînd, că sîntem nepregătiţi să conceptualizăm aceste diferenţe şi, în al doilea rînd, că ar fi bine şi indicat să imaginăm "instrumente" mai bune.

Ştiinţele umane şi sociale au rămas multă vreme prost echipate pentru a gîndi diferenţele geografice

Ştiinţele umane şi sociale au gîndit diferenţele teritoriale în conformitate cu două scheme principale: prima este o schemă de tip excepţionalist, axată în mod obişnuit pe diferenţele naţionale, şi conform căreia fiecare Stat-naţiune este înrădăcinat în singularitatea sa, ignorînd, în cel mai bun caz, singularităţile vecinilor săi şi, în cel mai rău caz, opunîndu-i-se în termeni contrastivi.

Aceeaşi schemă poate să devină viabilă şi în interiorul statului, în scopul sesizării diferenţelor infra-naţionale şi al identificării regiunilor, "ţărilor", "Kulturlandschaften" etc. Conform acestei scheme excepţionaliste, problema diferenţei dintre două entităţi este pusă a priori şi serveşte drept fir roşu analizei efectuate. Se ajunge astfel la a descrie singularităţi. La polul opus, ştiinţele umane şi sociale au creat o a doua schemă, pe care am numi-o tipologică, fundamentată de această dată pe reductibilitatea diferenţelor. În acest caz, cercetătorii nu mai sînt interesaţi de excepţionalitatea entităţilo