Atît eu, cît şi redactoarea emisiunii ascultam cu reală plăcere povestea tînărului american, de origine română, venit în România pentru a-şi regăsi originile şi a face afaceri. În plus, tînărul se căsătorise cu o fată din Humuleşti şi acum vorbea minunat româneşte. O poveste frumoasă, tocmai bună de dat pe post.
- Şi cum îţi petreci timpul liber? - se interesă redactoarea emisiunii. Ai fost şi prin ţară, ce mai cunoşti din România?
- Mergem la ţară, la socri. Am fost de multe ori. E foarte frumos, la Humuleşti şi toată zona aceea...
- O, daaa! - am exclamat noi visători.
- E atîta linişte şi oamenii sînt atît de plăcuţi, diferit de oraş, parcă ar fi altă lume. E foarte odihnitor acolo!
- Da, daaa! - am exclamat noi, mîngîiaţi pe identitate şi cu ochii în amintirile din copilărie.
- Deci îţi place la noi la ţară? - mai spuse redactoarea, mai mult a confirmare decît ca întrebare.
- Nu! - veni răspunsul sec şi liniştit. Acolo e foarte bine pentru odihnă, cum se spune... e turism. Îţi face plăcere să treci pe acolo, dar eu mă plictisesc acolo. Eu sînt născut la New York, mie îmi place Bucureştiul!
- Îţi place Bucureştiul!? - am exclamat noi în cor, aproape cu lacrimi de deziluzie în glas. Toată poezia se spulberase. Ce ţi-e şi cu americanii ăştia, să dea Humuleştiul lui Creangă pe Bucureştiul luâ Mitică!
- Da, îmi place foarte mult. Este un oraş adevărat, e viu, are de toate. Dacă mă scol la 3 noaptea şi am chef de o shaorma, pot să mă duc să-mi iau o shaorma. Sau spectacole, cărţi, oameni pe străzi, maşini...
- Nu te deranjează circulaţia din Bucureşti? - a întrebat redactoarea, de acum prudentă.
- Nu, de ce să mă deranjeze? V-am spus, sînt născut în New York, îmi plac zgomotul, agitaţia oraşului, fără astea mi se face somn... Da, înţeleg ce vreţi să spuneţi: adică e dezordine, maşinile în Bucureşt
