Meteorologii spun că am avut anul acesta o iarnă neobişnuit de blîndă. Mai precis, cea mai blîndă din ultimii 127 de ani. A fost deci asemănătoare cu iarna anului 1880. Duminica însorită din jurul meu mă îmbie spre speculaţii pe care, într-o zi de lucru ocupată, nu le-aş face. Mă gîndesc că am putea citi anul în iarna din care se naşte, aşa cum viitorul e citit de mătuşi, în ceaşca de cafea, de chiromanţi, în liniile palmei sau de un personaj dintr-o povestire a lui Eliade, în pietre. Iarna ar putea anunţa coordonatele pe care va curge anul. În fond, din iarnă se nasc, mereu, anii şi ar putea exista un fel de genetică ascunsă pe care, dacă am şti să o surprindem în corpul iernii, am putea anticipa caracterele anului.

Cîteva din trăsăturile lumii anului 1880, pe care le înşir la întîmplare, ar putea fi revelatoare. În 1880, tînărul Vincent van Gogh urmează sfatul insistent al fratelui său, Theo, şi se dedică exclusiv picturii. Un moment uriaş în istoria vizualului, dar şi pentru piaţa obiectelor de artă de peste un secol. În 1880, a murit Flaubert şi s-a născut Arghezi. Se termina deci cu un fel de literatură şi începea alta. Tot în 1880, Gaudi primeşte prima sa comandă serioasă din partea omului de afaceri Manuel Vicens i Montaner. Casa Vicens din Barcelona va fi prima operă majoră marca Gaudi, cu asimetrii liniştite, materiale felurite, culori vii alternate virulent evocînd tabla de şah, turnuri maure reinterpretate şi feronerii ample. Asta în vreme ce, tot în 1880, Catedrala din Köln este în sfîrşit inaugurată, după 632 de ani de la punerea pietrei de temelie. În anul consacrării sale, Catedrala din Köln era cea mai înaltă clădire din lume, iar recordul de cea mai înaltă construcţie gotică a lumii îl deţine şi astăzi. 1880, anul născut dintr-o iarnă încă şi mai blîndă decît cea pe care am avut-o noi, acum, a fost deci un an plin de contraste. Mă întreb da