A fost depus la Parlament raportul TVR pe 2006. "Pierderi de 17 milioane de lei", au titrat imediat ziarele, punînd astfel pe agendă exclusiv problema financiară. Consiliul de administraţie al TVR a trimis şi el o scrisoare la Parlament, în care anunţă că opt membri nu îl mai susţin pe preşedintele Tudor Giurgiu. După care au început speculaţiile privind respingerea raportului de activitate de către Parlament (ceea ce înseamnă, conform legii, destituirea întregii conduceri), zvonuri despre presiuni politice ş.a.m.d.

Repertoriul e cunoscut: de-a lungul tranziţiei, TVR a fost jucăria preferată a politicienilor şi toate guvernările s-au străduit să-şi plaseze oamenii în poziţii-cheie, să obţină influenţă asupra emisiunilor de ştiri, să beneficieze cît mai mult de televiziunea publică în campaniile electorale. Toate acestea - plus incapacitatea cronică a instituţiei de a se reforma - au făcut ca TVR să ajungă la un statut neclar şi riscant pentru viitorul ei: e un fel de "colos industrial" moştenit din comunism, cu prea mulţi angajaţi, în care se produc şi programe bune, şi rele, care şi-a îmbunătăţit oarecum "imaginea de brand", dar n-a reuşit o reformă de adîncime. Legea după care funcţionează e veche şi proastă, iar modul de numire a Consiliului de administraţie o face o victimă sigură a conjuncturilor politice: membrii Consiliului sînt numiţi de partide, deci exprimă "în mic" majoritatea parlamentară. În plus, adesea partidele îşi trimit în Consiliu clienţi credincioşi care au nevoie de o sinecură, dar nu au habar de televiziune. În schimbul sinecurii, execută conştiincios indicaţiile partidului. Cel mult, dacă preşedintele e un om cu iniţiativă, mai poate drege lucrurile din punct de vedere strict funcţional şi tehnic: în vremea lui Valentin Nicolau, au mers bine investiţiile şi dotarea cu aparatură, dar conţinutul ştirilor şi al programelor politice era