Provocarea pentru Traian Basescu nu este atat sa-i convinga pe romani ca dreptatea este de partea lui si nu a parlamentului, ci sa-i determine sa spuna „nu” la referendumul din 19 mai.
Pentru „nu”, romanii au „da, da”, scuturatul afirmativ din cap, privirea piezisa, strategii de evitare a confruntarii prin ocolirea raspunsului. „Nu” este o extrema pentru un suflet supus si dispus sa-si converteasca refuzul intr-o consimtire dureroasa, dar mai putin periculoasa pentru el insusi si pentru relatiile cu ceilalti.
Constantin Radulescu Motru, unul dintre psihologii profesionisti ai romanului, sesiza, la inceputul secolului XX, preocuparea obsesiva a acestuia fata de parerea altora, supunerea cu usurinta si fara remuscari la influenta multimii, dificultatea de a-si sustine opiniile personale. O personalitate inclinata, deci, spre incuviintare si conformism.
„Da” este la romani un reflex psihologic de aparare, devenit act politic. Referendumurile convocate de autoritati au primit binecuvantarea poporului, chiar daca nu erau spre binele lui. In martie 1941, cetatenii au raspuns favorabil in proportie de 99% programului de politica interna si externa a maresalului Ion Antonescu.
Un „da” zdrobitor, 80%, a iesit din urna si la plebiscitul asupra Constitutiei din 1991, si la revizuirea acesteia, din 2003, chiar daca ultimul obtinut cu arcanul. Este relevant ca, in 2003, in plina inflorire a democratiei, numai 8,81% dintre cetatenii constienti de imperfectiunile Constitutiei - pe care le induram astazi - au spus „nu” la referendum.
„Da” pentru Emil Constantinescu, Ion Iliescu si Traian Basescu a fost de fapt un „nu” pentru Ion Iliescu, C.V. Tudor si Adrian Nastase. Spre deosebire de referendum si spre usurarea romanilor, alegerile ofera posibilitatea de a exprima respingerea printr-un vot pozitiv.
„Pleaca ai no
