Va amintiti de poza lui Ceausescu cu panglica tricolora pe piept si sceptrul in mana? Dar de primele alegeri locale de dupa 1990, in care puneam stampila pe cei cu numele mai frumoase? In biografia noastra electorala, ori altii au votat pentru noi, ori am ales orbeste.

De cele mai multe ori insa am cautat raul mai mic, inlocuind intrebarea inocenta a cetateanului turmentat: „Bine, dar eu cu cine votez?” cu „Eu impotriva cui votez?”.

Un teolog spunea ca, in punctul cel mai de jos al caderii sale, omul a zamislit maimuta. Va amintiti cum am intrat in acest mileniu, obligati sa alegem intre Iliescu si Vadim? Atunci a fost punctul cel mai de jos al caderii noastre, cand poporul roman a perfectionat genetic nu una, ci trei rase de maimute: cele care nu vor sa vada, cele care nu vor sa auda si cele care nu vor sa spuna.

Sa nu ne mintim singuri: aceste primate politice sunt creatia noastra. Le-am dat de mancare, le-am asezat in cusca televizorului si 17 ani ne-am amuzat de strania lor asemanare cu omul. Dar ne-am pacalit. Pana cand vom reda gratiilor adevaratul sens, noi vom ramane in cusca, iar ele afara.

rebuie sa fii naiv sa-l sustii pana in panzele albe pe Basescu, fara sa-i vezi latura manipulativa si cinica.

Insa trebuie sa fii inconstient sa votezi un triumvirat al involutiei, in spatele caruia, invaluita intr-un frig siberian, sta o stafie pentru care mineriada a ramas „un act civic”. Nu vreau sa ajungem 23 de milioane de pixeli, obligati sa intrupam pe ecran figura luminoasa a conducatorului de post, asa cum pe 23 august se cladea din cartoane chipul lui Ceausescu.

In acest sistem care permite unui partid cu mai multe televiziuni decat membri sa participe la conducerea tarii, in care cifra octanica e mai importanta decat nivelul de trai si barilul da ordonante de urgenta, prefer sa merg in urma