"Spuneţi cuvinte care încep cu C, timp de un minut." Ăsta e unul dintre testele pe care neurologii le aplică pacienţilor suspectaţi de necazuri cu capul. Ca să te califici om, cu inteligenţă şi memorie cît de cît normale, trebuie să găseşti măcar 15 cuvinte în acel minut. Sau 15 animale - cum cere o încercare similară. Cînd mănînci toată viaţa gras, bei şi te simţi bine, ajungi pe la 60 de ani să enumeri cam aşa animalele pe care le ştii: "cîine, căţel, căţeluş..." În rest, nu mai e nimic acolo, la mansardă. Arterele s-au colmatat la fel ca sistemele de irigaţii din judeţul Dolj, iar omul, care nu s-a omorît cu salata şi legumele, ajunge totuşi o legumă umblătoare. Paradoxal, nu?
În astfel de cazuri, sentimentele se duc primele. Iar ultimele pleacă instinctele. Omul, cît de decerebrat, vrea să mănînce, să aibă, să respire. Nu mai vrea să cunoască, să schimbe, să cerceteze. E bun de dus la biserică, nu la muzeul de artă. E bun să-ţi spună cum era pe vremea lui, nu cum ar putea să fie mîine. Bun să asculte dînd din cap şi să răspundă în puţine cuvinte. Cîteodată, nu ştiu de ce, numim asta înţelepciune. Acea înţelepciune care vine cu vîrsta. La 40 de ani, mă uit şi eu cu frică în direcţia asta. Dar nu despre orizonturi personale vorbim aici, ci de cele naţionale.
Pentru că testul clinic al inteligenţei noastre vine în două zile, la vot. Dar al naibii să fiu dacă există un psiholog (sau o comisie sau un minister sau un ONG) care să ne spună un lucru simplu: oare sîntem deştepţi c-am votat aşa? Sau nişte fraieri? Ne-am prostit sau sîntem extraordinar de şmecheri? Să luăm anticoagulante sau o bere?
Păi, să vedem. Cîte cuvinte ştim cu "C", cîte domină spaţiul discursului public? "Corupţie", "clientelar", "comunism", la prima strigare. Mult mai greu vin în minte vorbe grele cum ar fi "capitalism", "colateral", "creştere", "consolidare", "corporaţie". Ş