Deşi, din punct de vedere formal, România este o ţară membră a Uniunii Europene, din foarte multe puncte de vedere noi nu sîntem, de fapt, acolo. E adevărat, avem parlamentari la Strasbourg, dar n-am avut alegeri europene; avem tot mai mulţi funcţionari români în Comisia de la Bruxelles, dar încă n-avem o voce consecventă în corul european; avem dreptul să circulăm liber prin celelalte ţări europene, ba chiar să ne stabilim acolo, dar Europa ne ştie deocamdată mai mult prin intermediul concetăţenilor noştri care fură ori cerşesc (nu că ei ar fi majoritari, dar "ţin prima pagină").

Dar nu este vorba doar de "prezenţele româneşti în Europa", ci de modul de viaţă de aici, din ţară. Peisajul politic a ajuns pe tărîmuri absurde: de luni întregi, conflictul dintre premier şi preşedinte, urmat de suspendare, convocarea referendumului şi celelalte, ocupă spaţiul public. Politicienii şi liderii de opinie sînt concentraţi asupra daraverilor dîmboviţene şi, prin urmare, rupţi cu totul de "agenda europeană". Primesc, prin mail, informări despre ce se dezbate în Parlamentul European şi despre preocupările celorlalte instituţii europene. Simpla parcurgere a problemelor arată că "ai noştri" sînt în continuare pe altă planetă. Adevăratele probleme - de la politicile energetice la încălzirea globală, de la relansarea Tratatului constituţional la reforma instituţiilor UE - sînt absente din dezbaterea publică de la noi. Şi, de fapt, nici nu mai există dezbatere publică, ci doar nervi la televizor şi manevre de culise. Iar campania "electorală" legată de referendum nu face decît să stimuleze excesele verbale şi mitocănia: se vorbeşte trivial, aleşii poporului se comportă ca nişte şmecheraşi de cartier, ţinînd-o fiecare pe a lui şi duşmănindu-se reciproc, pe faţă. Nu mai e luptă politică, e răfuială între ţaţe încinse, alimentată de suspiciunea generalizată şi de acuzele fără