(Foto: Ziarul 21)
Sticla Turda e o institutie falimentara care, de ani de zile, nu scoate profit, dar care ar avea sanse mari sa mearga. Teoretic. Daca ar fi trait intr-un sistem economic aerisit, cu legi care sa incurajeze mediul de afaceri, un sistem care sa functioneze bine, eficient.
Din pacate, avem de-a face cu un mecanism rigid, sclerozat pentru tot ce inseamna tanara initiativa de «mic capitalism».
In afara unei cumplite dezordini si a paradoxului logic aplicat in decizii si proiecte de lege, nu vad alta particularitate a sistemului economic din Romania. Sa luam drept exemplu economia chineza, despre care si Traian Rusan, directorul general al fabricii Sticla vorbeste cu o oarecare invidie si nostalgie.
Ei bine, acesti «extraterestri» ai lumii au o economie tip «reactie in lant»: un afacerist este obligat, prin lege, sa investeasca profit intr-o alta afacere care sa nu aiba nici o legatura cu domeniul de activitate al celei dintai. Cu profitul obtinut din ce-a de-a doua afacere va infiinta o a treia afacere si astfel va crea piata de munca, concurenta si dinamism in economie.
Reteta traditionala a bucatariei falimentului
Fabrica Sticla s-a infiintat in 1921, datorita unei necesitati de traditie locala, fondatorii fiind Banca Comerciala, Banca Agricola si directorul Fabricii de Bere din Turda. In perioada 1989-1990 existau 6500 de muncitori care aveau anumite domenii multiple si stricte de activitate: ambalaje, atelier mecanic foarte bine dotat, oxigen, termose, laborator, sticla manuala.
Dupa revolutie, a inceput sa cada industria pe orizontala, industrie care facea legume, conserve si borcane, au aparut pe piata flacoanele de plastic. Combinatele chimice au inceput sa se inchida, astfel incat laboratoarele au inceput
