Gata, a trecut. Am avut ocazia să observăm prostia politică în formă pură şi în plină acţiune: să declanşezi o confruntare cu miză imensă, pe terenul preferat al adversarului, fără nici o gîndire tactică, ştiind de la început că ai mult mai puţine trupe. Sun-Tzu le-ar da palme. Traian Băsescu le va flutura procentele pe sub nas.

Este îngrijorătoare simetria cifrelor: 80% din Parlament a votat suspendarea, aproximativ 75% dintre votanţi au respins-o. Divorţul dintre putere şi legitimitate este periculos şi clasa politică va trebui să găsească o soluţie pentru a nu prelungi acest divorţ.

Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană şi Dan Voiculescu au interpretat imediat absenteismul ca un blam la adresa lui Traian Băsescu. Este o schingiuire a logicii cum rar se poate vedea. Nu Băsescu a convocat acest referendum, nu el a cerut ceva populaţiei. Parlamentul a convocat referendumul, el a cerut populaţiei să accepte demiterea preşedintelui. Absenteismul poate fi interpretat în două feluri. Minimal: cei care nu au votat nu au vrut să conteze, şi-au refuzat participarea la vocea publică. Maximal: cei care nu au votat nu au răspuns apelului Parlamentului pentru demitere. Oricum ar fi, nu poţi interpreta faptul că oamenii au stat acasă la chemarea ta ca pe un mod de pedepsire a adversarului.

Sondajele de la ieşirea la vot au avut avantajul că au chestionat şi opţiunile politice ale respondenţilor. Electoratul PNL, PRM şi UDMR a votat majoritar pentru respingerea demersului propriilor partide. Electoratul PC este prea mic într-un eşantion de sondaj pentru a se face inferenţe statistice pe baza sa. Electoratul PSD a fost singurul disciplinat. Pînă la urmă, Traian Băsescu a obţinut 6,2 milioane de voturi, cu peste 1 milion mai mult ca în 2004. În seara referendumului, o gaşcă de analişti din galeria Cristoiu-Badea dădea ochii peste cap cînd a auzit acest prono