Era un campionat de juniori, de fapt nişte copii. Pe lîngă terenuri se foiau o mulţime de părinţi, fiecare cu grija odraslei lui. Un tip gras cu multe rachete într-o geantă pe care o căra strîmb în spate, a coborît dintr-o maşină pe care scria mare Babolat. S-a tîrşîit agale către o bancă pe care şi-a aruncat povara. O fată într-o rochiţă roz îşi făcea încălzirea lîngă gard, ţopăind cu picioarele ei subţiri ca de ţînţar. Pe terenul numărul 1 juca un băieţel mic şi subţire cu unul înalt şi cu mîini lungi ca de maimuţă. Cel mic alerga pe tot terenul şi încerca să facă faţă ghiulelelor lansate fără încetare de cel mare. Mama celui mic îşi abandonase, pur şi simplu, trupul în soare pe o bancă din apropiere. Din cînd în cînd mai arunca o privire dezinteresată către teren. Tatăl, în schimb, cu o şapcă verde peste ţeasta rasă, trăia meciul la maximum. Făcea gesturi impulsive de mobilizare, în timp ce printre buze scrîşnea indicaţii către copilul plin de transpiraţie. Adversarul cu mîini lungi avea şi un serviciu înfiorător, aproape imposibil de returnat. Cu tot talentul şi în ciuda încercărilor inteligente de a-l contracara, cel mic se dovedea neputincios. Povestea cu David şi Goliat nu mai era decît o poveste. Prin apropiere a trecut o fată durdulie cu o rachetă în spate, vorbind la telefonul mobil: "O bătui cu şase-patru, şase-trei, da mă alergă de nu mai pot... Cum? Păi, nu-ţi zisei măi mami să-ţi bagi minţile-n cap?" Un oficial (Alexe Bardan) a venit lîngă cei doi părinţi şi s-a interesat de scor. Tatăl i-a răspuns că fiul său mănîncă bătaie ca un prost ce e. "Trebuie să aveţi răbdare." "Ce să mai am răbdare, cînd îl văd aşa..." Moment în care o fată de pe un teren alăturat a început să înjure şi a dat violent cu racheta de pămînt. Arbitrul n-a zis nimic. Pe o altă bancă, un alt tată, rotunjor şi cu mult păr pe picioare se plîngea de eforturile pe care le face pent