Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Venus, regina de la Wimbledon

Publicat in Adevarul, duminică 8 iulie 2007 ·

Americanca a câştigat al patrulea titlu după ce a trecut, în finala de ieri, de franţuzoaica Marion Bartoli, scor 6-4, 6-1 Marion Bartoli a fost supriza plăcută a acestei ediţii de la Americanca a câştigat al patrulea titlu după ce a trecut, în finala de ieri, de franţuzoaica Marion Bartoli, scor 6-4, 6-1 Marion Bartoli a fost supriza plăcută a acestei ediţii de la Wimbledon. Favorita numărul 18 a turneului reuşise să treacă în semifinale de Justine Henin şi se părea că va repeta performanţa şi împotriva lui Venus Williams. Dar jucătoarea din Statele Unite s-a dovedit mult prea puternică şi s-a impus cu 6-4, 6-1, câştigând astfel al patrulea titlu la Wimbledon, după succesele din 2000, 2001 şi 2004. Pentru victoria din finală, Venus Williams a plecat acasă cu un cec în valoare de 700.000 de lire sterline, în timp ce învinsa va încasa 350.000 de lire sterline. Mai mult, clasată pe locul 31 WTA, Williams este cel mai slab cap de serie din istorie care câştigă la Wimbledon. În ceea ce o priveşte pe Bartoli, ea va urca opt locuri în clasament şi va ajunge până pe poziţia a 11-a. "A fost un turneu lung şi mă bucur că am reuşit să înving, chiar dacă sunt foarte obosită. În plus, este bine că am câştigat tocmai în acest an, când premiile din competiţia feminină au fost egale cu cele din competiţia masculină", a spus Venus Williams, care urcă până pe locul 17 WTA. Federer - Nadal, finala aşteptată Pentru a doua oară consecutiv la Wimbledon, în finala masculină se vor întâlni primii doi jucători ai lumii, Roger Federer şi Rafael Nadal. Dacă trece de spaniol, elveţianul va egala recordul lui Bjorn Borg de cinci succese consecutive pe iarba londoneză, în timp ce Nadal ar fi la prima sa victorie. În semifinale, Federer a trecut de francezul Richard Gasquet în trei seturi, scor 7-5, 6-3, 6-4. Elveţianul a dominat partida de la început până la sfârşit, reuşind 20 de aşi, 47 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 42 minute
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Partidul de guvernământ din Serbia, SNS, a câştigat alegerile din Belgrad

Mediafax acum 24 minute
Potrivit unei numărători neoficiale a voturilor realizată de institutul de sondaje CESID, alianţa condusă de Partidul Progresist Sârb (SNS), loial lui preşedintelui Aleksandar Vucic, a obţinut 52,9% din voturi în capitală. Mişcarea de centru-dreapta

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 24 minute
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 10 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 9 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 12 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 10 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°