Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lettre Internationale 77

Publicat in Dilema Veche, joi 12 iulie 2007 ·

O mînă încătuşată, ţinînd un toc cu peniţă, pregătită să scrie, dar rămînînd suspendată în neputinţa de a o face, deasupra unei foi albe de hîrtie - este cea mai sumară descriere a imaginii de pe coperta numărului 77 al ediţiei germane a revistei Lettre Internationale. Tabloul, avînd o vădită încărcătură simbolică, la fel ca şi bună parte din ilustraţiile semnate de "neo-expresionistul şi trans-avangardistul" italian Francesco Clemente, dă tonul întregii orchestraţii grafice a revistei în al cărei cuprins figurează cîteva memorabile reflecţii fundamentale asupra realului, a formelor sale de reprezentare şi interpretare.

O foarte agreabilă surpriză este descoperirea în cuprins a unui text de Mircea Cărtărescu. Detalii, după ce vom fi trecut de "Relatările de pe front", semnate de nume sonore ale publicisticii americane şi europene. Mark Danner, profesor de retorică la Universitatea Berkeley, colaborator la Harper’s Magazine, New York Times Magazine şi New Yorker, se războieşte cu politica perşedintelui Bush într-un eseu intitulat "Cuvinte în vremuri de război - Viziunile Imperiului şi Actorii Istoriei." Textul nu este altceva decît discursul rostit de Mark Danner la o serbare a absolvenţilor Universităţii Berkley în care autorul analizează retorica actualei preşedinţii americane, incriminînd nu doar cu virulenţă polemică, ci şi cu dovezi concrete, mostrele discursive de pervertire a realităţii de către reprezentanţii Casei Albe. Piesa cea mai grea la dosar o reprezintă o declaraţie reprodusă în octombrie 2004 în paginile publicaţiei New York Times. Atribuită preşedintelui Bush, dar făcută de "un anonim funcţionar guvernamental", ea asertează statutul de Imperiu al Statelor Unite care acţionînd, creează "o realitate proprie". "Noi sîntem actorii istoriei... iar vouă, vouă tuturor, nu vă va rămîne altceva de făcut decît să studiaţi ceea ce noi facem". Mark

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum o ora
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 2 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Trafic feroviar blocat în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, luni seară, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată. Un tren este oprit temporar. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un copac lov

Prima reacţie a lui Cioloş după eşecul partidului REPER: Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

Mediafax acum o ora
„Cele peste 300.000 de voturi primite la europarlamentare nu sunt puţine în condiţii normale, însă comasarea a crescut prezenţa şi, fără să avem încă cifre oficiale finale, realitatea ne arată că nu am trecut pragul electoral. Scorul naţional este u

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum o ora
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum o ora
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 4 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°