1. Hazardul poate schimba numai amănuntele istoriei - de pildă, ascensiunea sau decăderea unor personaje politice... Prin urmare, nu văd cum am fi putut scăpa de consecinţele opririi în dezvoltare pe care au reprezentat-o cei aproape 70 de ani de regim totalitar; faptul că am vrut să facem joncţiunea cu trecutul sărind peste anii de comunism e răspunzător de multe rătăciri actuale... dar e o pornire de înţeles... Anul 2007 e un an de graniţă prin faptul că marchează intrarea noastră oficială în Europa. Acest mare pas politic nu e însă decît un început, o simplă promisiune. Aproape deloc o garanţie.

2. Văd România din jurul anului 2030 ca pe o ţară deşertificată, ecologic şi uman, o ţară în care guvernele succesive se vor preocupa prea puţin de evoluţia nefavorabilă a mediului înconjurător. O ţară de emigraţie, care va beneficia într-o anumită măsură de importul de capital. Exploatarea petrolului de la mari adîncimi, în fine devenită posibilă, va aduce venituri mari, în beneficiul clasei celei mai bogate a societăţii şi doar într-o foarte mică măsură al restului populaţiei (la fel ca în ţările sud-americane sau arabe de azi). Ca în toată Europa de Est, şi în România va fi un regim cu tendinţe totalitare (întrucît Uniunea Europeană va menţine aparenţele democraţiei), dezvoltîndu-se un sistem de guvernare care va împăca exigenţele formale ale unui regim democratic cu principii populiste, autoritariste. Naţionalismul va fi constant, ca şi tensiunile interetnice. Totuşi, vechile antagonisme vor păli în faţa noilor realităţi: sosirea unor loturi de populaţie din China, din Asia Centrală. Se va forma o mare burghezie cu trăsături cosmopolite transcontinentale, euro-asiatice. În ciuda unei naturi devenite neprietenoase, România va fi, pentru unii, ţara unui lux extrem (lux artificial, întreţinut în cartiere rezervate, cu localuri de consumaţie superbe, piscine enor