Creştinismul este religia iubirii. Ca în cazul oricărui creştin, a vorbi despre moartea, despre plecarea la Domnul a unui Patriarh ortodox presupune o perspectivă pătrunsă de

Creştinismul este religia iubirii. Ca în cazul oricărui creştin, a vorbi despre moartea, despre plecarea la Domnul a unui Patriarh ortodox presupune o perspectivă pătrunsă de spiritul iubirii. Probabil abia peste mult timp vom putea analiza cât de cât obiectiv rolul şi implicaţiile nu numai de suprafaţă, ci şi pe cele profunde ale unei vieţi şi misiuni atât de lungi, precum a avut Preafericitul Patriarh Teoctist, Patriarhul Bisericii Otodoxe Române.

Românii au posibilitatea să constate astăzi că personalitatea unui ierarh creştin nu poate fi "citită" exclusiv în cheie politică. PF Teoctist a fost înainte de toate un călugăr ortodox care l-a căutat pe Dumnezeu.

Dacă a reuşit să-l găsească sau nu în tot ceea ce a făcut, cu limitele şi vârfurile sale, asta numai providenţa o ştie…

Cum oare puteai să-l găseşti pe Dumnezeu în condiţiile unui regim comunist care nega însăşi existenţa divinităţii? Aici şi-au spus cuvântul înţelepciunea, blândeţea şi puterea de a crede în pofida oricăror primejdii - calităţi care se găseau în inima fiecărui creştin, cu atât mai mult în cazul acestui ierarh cu vocaţie.

Diplomaţia şi persuasiunea cu care acest Patriarh a reuşit să facă slalom printre neajunsurile regimului comunist, dar şi realizările sale de după 1989 sunt exemplare pentru un modus vivendi de sorginte bizantină, greu încercat de-a lungul secolelor.

Fără îndoială, momentul culminant al vieţii PF Teoctist a fost acela al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România - prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă, de la marea schismă. Dar puţină lume ştie că acea vizită a avut un precedent aproape subversiv în anii cei mai negri ai ceauşismului, când