Faptul că, la 92 de ani, moartea Patriarhului Teoctist a putut părea "surprinzătoare" arată că BOR se mulţumeşte cu situaţia de fapt şi cu navigaţia pe pilot automat. Exceptînd puţinele cotidiene şi televiziuni încă netabloidizate - în redacţia cărora ziariştii încearcă măcar să se documenteze înainte de a se pronunţa pe un anumit subiect -, presa noastră şi-a dat în petic încă o dată, desfăşurîndu-şi incompetenţa, superficialitatea, dar mai ales supralicitarea isterică. Am auzit că Patriarhul "a trecut în nefiinţă", OK - imaginarul ateismului militant şi materialist nu s-a desprins încă de noi. Dar am putut citi şi altele, de o speţă mai puţin metafizic incorectă. Aşa de pildă, Prea Fericitul a devenit "Sfîntul Părinte" (precum Papa de la Roma, singurul titular de drept al acestui apelativ), în vreme ce bătălia mediatică pentru succesiune a început, artificial şi nepios, la 10 minute după aflarea decesului. Žn stilul nostru provincial şi improvizat, tema a fost transformată în thriller politico-teologic: ni s-au livrat "secrete" din "conclav" cu o viteză care l-ar fi făcut să roşească pînă şi pe Dan Brown. Cu o mînă sigură, au fost dezvăluiţi candidaţii. Am aflat cine are şanse şi cine nu. Ni s-au împuiat urechile cu liste şi a început deja să miroasă (urît) fumigena viitoarelor "dosare" pe care "campania" le va scoate, şantajistic, la iveală.

Ce-i drept, nici politicienii nu s-au lăsat mai prejos. Au intuit potenţialul emoţional al momentului şi s-au aşezat imediat la coadă, pentru a-şi declina amintirile personale. Unii s-au arătat chiar dispuşi să construiască pe loc, dacă s-ar fi putut, deja faimoasa "catedrală" visată de Patriarh - şi de predecesorii săi -, dar mutată, în fapt, de colo-colo, asemenea unui obiect zburător. E o senzaţie de panică îndărătul acestor gesturi precipitate, o veritabilă obsesie a pierderii de popularitate şi o încercare pat