Ianuarie 1971

Nu este interesant decît ceea ce rămîne astfel şi în expresie, nu numai în fapt. Adesea, ni se par interesante lucruri a căror cercetare nu duce decît la formularea unui loc comun. Forţa unui eveniment se poate aprecia după valoarea de stil pe care o provoacă. Cu alte cuvinte, evenimentul adevărat e, prin el însuşi, creator de stil. Doar cînd evenimentul e precar, devine necesară grandilocvenţa calofilă, adică opusul stilului.

A avea stil e a simţi stilul lucrurilor, a discerne între fapt şi eveniment, a şti de ce să nu te ocupi. Prostul obicei modern de a constrînge insignifiantul la semnificativ. Specularea încăpăţînată a "obişnuitului", snobismul voluptuos de a vedea peste tot "probleme", de a releva "importanţa" derizoriului. Stilul e valoare de cunoaştere convertită în valoare de expresie. Valoarea de cunoaştere inexpresivă e aspidă şi demobilizatoare. Valoarea de expresie strict formală e caducă, vanitoasă, vicioasă.

Miercuri, 26 iulie 1972

Plec spre casă tîrziu şi văd, dintr-odată, un ceas uriaş pe turnul unei clădiri. E singura parte luminată a clădirii şi pare să atîrne direct de firmament. Îl privesc exact în clipa cînd mecanismul mută minutarul cu o secţiune de timp mai spre dreapta. E o mişcare lentă, dar implacabilă, mişcarea unei broaşte ţestoase. Simt o intensă repulsie. Realizez, ca niciodată, natura tîrîtoare a timpului, scurgerea lui lingavă, avansul lui bălos. Eternitatea e la polul opus: statică sau fulgurantă. Extrema minimă sau extrema maximă a mişcării. Numai muntele neclintit şi flacăra explozivă se apropie de stilistica ei.

Luni, 31 iulie 1972

Demnitatea tandră a flăcării de lumînare.

Vineri, 20 iulie 1973

Nimic clar, nimic adînc, nimic eficace. Mereu aceeaşi bîlbîială plină de morgă.

Duminică, 6 august 1972

Psalmul 13: "Pînă cînd, Doamne, mă vei uita neîncetat?