Ne putem întreba ce se va petrece în viaţa BOR după alegerea noului Patriarh, stabilită pentru data de 12 septembrie 2007. Vom inaugura o altă etapă sau vom asista la gestionarea "continuităţii"? Pretenţiile sînt enorme, iar tulburarea Sinodului - în urma presiunilor mediatice pe tema "dosarelor" - nu e nici ea neglijabilă. Normal e să credem că viitorul titular va fi suficient de inteligent pentru a trage linie peste bilanţul PF Teoctist. E de nădăjduit că el va înţelege, fără să condamne, şi va înnoi, fără să bruscheze. Îi vor fi deopotrivă de utile rezervele de tact şi iniţiativele curajoase. Tocmai de aceea aş semnala riscul "aşteptărilor mesianice". Oricît ar fi de înzestrat şi dornic să-şi marcheze diferenţa, succesorul la tronul patriarhal va fi un om înconjurat de adversari (enervaţi că a obţinut majoritatea) şi de aliaţi poate comozi (care îi vor spune: "dacă tot ai ajuns acolo, descurcă-te singur"). Va fi el în stare să-i mobilizeze pe "reformatori" sau va fi copleşit de seducţiile inerţiei? Va reuşi el să negocieze miza, ritmul şi direcţia unor schimbări mai mult decît necesare sau va fi nevoit să le promoveze punctual, profitînd de "neatenţia" celorlalţi?

Proiectarea unor exigenţe majore asupra personalităţii viitorului Patriarh ar putea fi cea mai gravă povară pe umerii acestuia. Eparhiile sînt practic descentralizate, iar Patriarhia noastră rămîne purtătoarea unor specificităţi regionale greu de surmontat. Clerul bănăţean nu gîndeşte în termenii celui din Maramureş, iar protopopii din regiunea Sibiului nu au neapărat aceeaşi "agendă" (pastorală) cu cei din Dobrogea sau Bucovina. Nu vreau să spun că unitatea BOR este periclitată din punct de vedere canonic, liturgic sau dogmatic. Prefer doar să nu minimalizez efectul unor "moşteniri" interconfesionale şi istorice fin particularizate, care s-ar putea să-l ajute - sau nu - pe viitorul Arhipăstor