* Bobby (SUA, 2006), de Emilio Estevez.

Scris şi regizat de actorul hollywoodian Emilio Estevez, filmul Bobby îşi desfăşoară acţiunea în incinta hotelului Ambassador din Los Angeles şi descrie lungul drum al zilei glorioase de 4 iunie 1968, cînd senatorul Robert F. Kennedy a cîştigat alegerile preliminare din California, către noaptea neagră în care a fost asasinat. Filmul sugerează că America n-a mai ieşit niciodată din noaptea aceea. Cu puţin înainte ca "Bobby" să fie împuşcat în îmbulzeala euforică de după victorie, aproape toate personajele filmului încearcă să-şi croiască drum spre el, ca nişte suflete chinuite spre lumină. În punctul acela, e clar că autorul a vrut să cuprindă prin personajele sale toată America anilor ’60, cu toate frămîntările, discordanţele, bolile şi paliativele ei (de la inegalitatea dintre rase la războiul din Vietnam, de la materialism nevrotic la psihedelism descreierat) şi că, pentru Estevez (care s-a născut în 1962), moartea lui Robert Kennedy a însemnat pierderea ultimei speranţe de vindecare şi de reconciliere. E clar că Estevez a purtat multă vreme după el ideea acestui film şi că e o idee nobilă şi ambiţioasă. Numai că e genul de idee nobilă şi ambiţioasă din care rareori ies filme bune. Problema nu e numai că intenţia de a dramatiza toate conflictele lăuntrice ale Americii anilor ’60, prin intermediul a vreo 20 de personaje strînse într-un hotel, e din start extrem de expusă la pericolul schematismului şi al naivităţii. Problema e că, o bună parte din timp, Estevez nici măcar nu dramatizează conflictele lăuntrice ale Americii anilor ’60, ci tradiţionalele conflicte lăuntrice ale eroilor de soap opera din anii ’60, ’70, ’80 şi aşa mai departe, pînă la finele timpului şi (la scurt timp după aceea) al episodului numărul 843. 988. 532 din Tînăr şi neliniştit: conflictul lăuntric al directorului de hotel care ar