Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii de aiurea

Publicat in Dilema Veche, joi 30 august 2007 ·

În anii ’90, cînd am ieşit primele dăţi din ţară, de cîte ori spuneam că sînt din România, nu simţeam, la diverşii mei interlocutori, vreo prea impresionantă licărire de recunoaştere. Pe undeva, prin imaginaţia lor, aceasta arăta ca una dintre republicile africane sau sud-americane pe care le vedem prin filme, în care totul e instabil şi riscul de lovituri de stat şi dictatură mereu ridicat.

În ultima călătorie, poate datorită Uniunii Europene, poate - numărului mare de români plecaţi la muncă în străinătate, dintre care nu toţi fac o impresie atît de proastă, opinia generală pare mai favorabilă. Sau, cel puţin, oamenii sînt mai informaţi despre mica noastră parte a lumii. Iar româna, culmea, este o limbă care se vorbeşte în mai multe locuri decît te-ai aştepta.

De pildă, la hotelul Novotel din Londra. Chiar cînd am sosit, ne-am dus la bar, să luăm o apă. Auzindu-ne vorbind româneşte, unul dintre chelneri a spus că îl cheamă Dorin, şi e, evident, român. A mai adăugat că sînt patru români care lucrează acolo. M-am bucurat foarte tare, nu ştiu, să fi fost de vină un soi de patriotism mic, orientat spre treburile cotidiene? Am avut, pentru prima dată, senzaţia că româna e un soi de limbă cu valenţe globale, integrată în mersul normal-universal al lucrurilor... Şi, culmea, un soi de mîndrie naţională, de care nu m-aş fi crezut în stare... Precum şi o oarecare linişte prostească, dar firească pentru o persoană conservatoare, obişnuită cu aceleaşi locuri şi feţe, de ani: eram mulţumită că, oriunde în lume voi eşua, voi da de persoane asemănătoare mie (cel puţin conform unor criterii aparente). Tot la hotelul Novotel, cea de-a doua întînire am avut-o la toaleta din hol: acolo am dat peste o doamnă pe care scria Lidia şi despre care am intuit că e de-a noastră. Era, şi am intrat în vorbă, printre suluri, robineţi, dar şi prosoape albe, pufoase: plecată de

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: PNL pierde Primăria Bistriţa în faţa PSD, la 8 voturi distanţă

HotNews acum 48 minute
Datele parţiale publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente îl indică pe candidatul PSD la Primăria Bistriţa, Gabriel Lazany, drept câştigător al alegerilor locale de duminică, cu doar opt voturi în plus faţă de actualul edil, liberalul I

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 50 minute
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Diana Șoșoacă și Luis Lazarus au intrat în Parlamentul European, cu ajutorul voturilor din diaspora / Surse G4Media

HotNews acum 29 minute
Partidul Dianei Șoșoaca, SOS, a obținut sub 3% din voturile exprimate în țară la alegerile europarlamentare, însă voturile din diaspora l-au urcat la pragului de 5% și îi conferă două mandate în Parlamentul European, anunță G4Media și Digi 24, care

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum o ora
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 4 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 38 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Andreea Bănică, „în stare de șoc” după ce a fost amenințată și înjurată de un rapper cunoscut

Adevarul acum o ora
Cântăreața Andreea Bănică, în vârstă de 45 de ani, a trecut recent prin clipe de coșmar, după un moment artistic la Cluj. Vedeta a intrat pe rețelele de socializare pentru a-și spune năduful.

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°