Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD îşi caută salvarea după moţiune

Publicat in Adevarul, joi 20 septembrie 2007 · ·

Liderii social-democraţi au testat toate colaborările posibile, ajungând la concluzia că e mai bine să-şi joace în continuare rolul de partid de opoziţie. Ultimele două zile au fost extrem Liderii social-democraţi au testat toate colaborările posibile, ajungând la concluzia că e mai bine să-şi joace în continuare rolul de partid de opoziţie.

Ultimele două zile au fost extrem de agitate pentru pesedişti. Liderii partidului condus de Mircea Geoană au avut tot felul de întâlniri şi discuţii - oficiale, informale şi secrete - pentru a lămuri chestiunea moţiunii de cenzură. Fiecare pas a fost însoţit de o intensă campanie de dezinformare.

Ca să stabilescă care vor fi beneficiile moţiunii de cenzură, social-democraţii şi-au programat marţi seară negocieri cu liberalii, democraţii, inclusiv cu Traian Băsescu. Mircea Geoană a dezvăluit, în noaptea de marţi spre miercuri, că s-a întâlnit cu şeful statului pentru a purta discuţii despre "situaţia politică actuală". Întâlnirea dintre cei doi a fost singura confirmată, Băsescu admiţând că l-a primit la Palatul Cotroceni pe liderul social-democrat.

Scenarii peste scenarii

Jurnaliştii au fost bombardaţi cu informaţii "pe surse", potrivit cărora pesediştii ar fi negociat şi cu liberalii, primind promisiunea cedării a patru ministere - externe, sănătate, muncă şi agricultură - în schimbul nedepunerii moţiunii. Aceleaşi surse au relatat că PSD a cerut cinci portofolii şi că înţelegerea a căzut. Atât liderii PNL, cât şi Mircea Geoană au negat categoric o asemenea discuţie.

Anticipate dacă nu trece moţiunea

Moţiunea de cenzură a fost aprobată, ieri, de Comitetul Executiv Naţional al PSD cu o largă majoritate, urmând a fi depusă lunea viitoare. Pentru depunerea acesteia au votat toţi cei prezenţi, cu excepţia lui Ion Iliescu, care s-a abţinut. "Clepsidra începe să curgă în favoarea formăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 7 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024

G4Media acum 8 ore
Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultare publică de Ministerul Educa

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 7 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 6 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 11 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 9 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°