O parere a castigat ceva teren in dezbaterile de la noi: aceea ca deficitul de cont curent, care acapareaza procente importante din PIB, ar fi determinat de aprecierea leului. Un neadevar. Caci, in materie de deficit extern, rata de schimb influenteaza, dar nu determina. Sau, mai exact, nu determina atunci cand alti factori, intre care cererea de consum si oferta interna de bunuri si servicii, inregistreaza miscari semnificative. Daca factorii amintiti ar fi constanti, atunci vinovata de cresterea deficitului extern ar fi intarirea leului. Dar nu sunt constanti. Mai mult, variatiile cererii de consum sunt puternice.
Romania, astazi, are de rezolvat o problema dramatica: decalajul (in crestere exploziva) intre cererea de consum, ce inainteaza cu mare viteza, si oferta interna de bunuri si servicii, in extindere lenta. De unde vin banii de consum? Sursele sunt multiple: unele contabilizate, altele necontabilizate. Adunam, la rubrica surse contabilizate, banii trimisi acasa de compatriotii nostri calatori prin lume. Sau banii obtinuti din credite de consum si din credite ipotecare. Sa nu omitem insa tocmai baza: faptul ca, incepand din anul 2000, lucrarile au luat o intorsatura radicala. Dupa caderea economica a venit cresterea. Dupa inflatie a venit dezinflatie. Dupa deprecierea leului a urmat aprecierea lui, mai intai reala, apoi si nominala. Salariul real a inceput si el sa creasca an de an. Pana la cota din 2007. Puterea de cumparare a banilor nu mai creste doar pe hartie, ci si in piata. Iar consumul inregistreaza cifre-record.
Ce va fi mai departe? Acum, in Uniunea Europeana, a sosit timpul sa incepem sa gandim altfel. Sa intelegem importanta lucrului bine facut. Si sa fundamentam in sfarsit un lant de avantaje competitive, fiindca atatea cate avem nu ne ajung. Pana atunci, ramane sa ne chinuim cu un deficit de cont curent in crestere. De ce? Fiind
