Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istorie şi tradiţie la Frumuşeni

Publicat in Adevarul, duminică 14 octombrie 2007 ·

Micuţa localitate arădeană Frumuşeni a început să fie tot mai căutată după ce arheologii au descoperit aici ruinele unei mănăstiri catolice. Descoperirea are o valoare inestimabilă

Micuţa localitate arădeană Frumuşeni a început să fie tot mai căutată după ce arheologii au descoperit aici ruinele unei mănăstiri catolice.

Descoperirea are o valoare inestimabilă pentru istorici, fiind prima dovadă arheologică a existenţei creştinismului bizantin în Balcani. Până să se descopere aceste vestigii, localitatea era cunoscută pentru măiestria oamenilor care mai păstrează, încă, tradiţia împletiturilor din răchită. Situată pe drumul judeţean 692, la 17 kilometri distanţă de municipiul Arad, localitatea Frumuşeni ar putea deveni unul dintre cele mai mari obiective turistice din judeţul Arad datorită mozaicului bizantin descoperit sub ruinele unei mănăstiri catolice. Se crede că pe locul respectiv, înainte de ridicarea mănăstirii, exista o biserică bizantină, veche de un mileniu, iar mozaicul ar fi chiar pavajul bisericii.

Încă de la primele săpături, arheologii au descoperit în zonă izvoare istorice care vorbesc despre viaţa prosperă a unei comunităţi monahale, care număra 20-30 de călugări. Se pare că mănăstirea avea şi rolul de a controla transporturile de sare făcute pe Mureş.

La început de rit ortodox, locaşul a fost preluat de catolici, iar până la sfârşitul secolului al XVI-lea a fost mănăstire benedictină, după care nu a mai fost locuită. Pe şantierul de la Frumuşeni s-au descoperit, în mai multe campanii, mozaicuri policrome, grupate în trei panouri de circa 1,5 m x 1,3 m, realizate într-o manieră artistică remarcabilă şi cuprinzând reprezentări de animale (reale şi fantastice), motive florale şi geometrice.

Specialiştii apreciază că mozaicurile sunt o parte din pardoseala unei biserici care a existat aici în secolul al XI-lea. În mod e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 2 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 21 minute
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 3 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 6 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 5 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 8 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

17°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

20°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°