După ce social-democraţii occidentali cu înclinaţii centriste au teoretizat cea de "a treia cale" (cum poate fi folosită piaţa liberă pentru crearea şi menţinerea unei societăţi echitabile), în practică, statele europene, eliberate de dictatura comunistă, au rătăcit printre guvernări de dreapta şi de stînga, suportînd sechelele comunismului şi disfuncţiile unei libertăţi fără reguli precise. Vechile elite tind să-şi prelungească dominaţia, însuşindu-şi cu uşurinţă vocabularul şi avantajele economiei de piaţă. În condiţiile unei societăţi civile nestructurate şi vulnerabile, noile elite se desprind cu greu din magma politicianistă: dacă nu reprezintă nici un grup de interese, n-au cum să se facă auzite, dacă unul sau altul este cooptat de un grup de interese, îşi pierd credibilitatea. Distanţa dintre guvernanţi şi guvernaţi devine tot mai mare, în timp ce persistă amintirea momentelor de solidaritate revoluţionară: în absenţa acestora, nici prestigiul averilor sau al politicii n-ar fi fost posibil. Oamenii "din faţă" datorează poporului ceva, iar ei nu sînt dispuşi să plătească măcar procentele. Înşelaţi, mulţi pleacă din ţară, electoratul rămas întoarce spatele politicii sau îşi pune speranţele într-un lider ori într-un partid cu un mesaj al revendicărilor populare. Şi acest mesaj are succes: ceea ce părea acum cîţiva ani a fi o întîmplare, determinată de specificul unei ţări, se dovedeşte a fi un fenomen global. Discursul anticomunist ritual este alăturat sau înlocuit cu cel antieuropean, antiamerican, naţionalist şi xenofob. Revista Transit dedică o dezbatere populismului (v. articolele pe www.eurozine.com), interesantă în primul rînd prin modalitatea de abordare: obiect de studiu şi nu de pamflet, pentru a evita victoria promisiunilor populiste este necesară analiza şi îndepărtarea cauzelor, altfel combaterea e inutilă.

Despre ce vorbim?

O încerca