Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa pensiilor se cerne treptat

Publicat in Adevarul, miercuri 24 octombrie 2007 ·

Potrivit datelor neoficiale, ING Fond de Pensii, Aviva şi Generali Fond de Pensii au atras până acum cele mai multe semnături. După primele cinci săptămâni de la startul pensiilor private, Potrivit datelor neoficiale, ING Fond de Pensii, Aviva şi Generali Fond de Pensii au atras până acum cele mai multe semnături.

După primele cinci săptămâni de la startul pensiilor private, primele 10 companii au strâns peste 45% din persoanele care au dreptul să participe.

Compania Interamerican Fond de Pensii a strâns, în cinci săptămâni de la demararea sistemului pensiilor private obligatorii (pilonul II), peste 100.000 de participanţi, faţă de 28.132 de aderenţi cât adunase în primele două săptămâni, situându-se, într-un clasament neoficial, pe locul cinci.

Interamerican îşi propune să atingă o cotă de 10%-15% din piaţa fondurilor de pensii private obligatorii. Societatea care are aproape 15.000 de agenţi autorizaţi administrează un fond de pensii cu profil de risc mediu şi nu percepe taxă de administrare a activelor pentru 2008 - 2009. Practic, neperceperea acestei taxe este elementul care diferenţiază compania de competitorii săi.

"Piaţa este deja dominată de un număr limitat de jucători", spune Besim Jawad, preşedinte al Interamerican Pensii. Din cele 18 societăţi autorizate, două nu raportaseră nicio adeziune, ceea ce confirmă speculaţiile din piaţă conform cărora, după cel mult un an de zile de la demararea sistemului vor fi doar maxim 8 - 10 jucători.

Pe primele trei locuri din piaţă se situează, potrivit datelor neoficiale, ING Fond de Pensii, urmat de Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat şi de Generali Fond de Pensii SA, cu 31.003 de participanţi (6,8%).

Numărul angajaţilor care au aderat la un fond de pensii privat obligatoriu (pilonul II) depăşeşte 1,5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă circa 45%

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 53 minute
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 2 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 4 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 7 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 5 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 8 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 4 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

17°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

19°
joi

19°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°