Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost agent FBI, instructor de poker

Publicat in Adevarul, miercuri 24 octombrie 2007 ·

După ce l-a deconspirat pe Robert Hansen, Navarro îi ajută pe jucători "să îşi citească" adversarii Un fost agent FBI Joseph Navarro s-a reprofilat, folosindu-şi experienţa şi După ce l-a deconspirat pe Robert Hansen, Navarro îi ajută pe jucători "să îşi citească" adversarii

Un fost agent FBI Joseph Navarro s-a reprofilat, folosindu-şi experienţa şi abilităţile pentru a antrena jucători de poker din întreaga lume. Retras în 2003, el a fost angajat la "Word Series of Poker Academy", o companie care organizează seminarii în mai multe oraşe din Statele Unite.

Joseph Navarro a lucrat în cadrul Biroului Federal de Investigaţii timp de un sfert de secol, perioadă în care s-a specializat în comportamentul non-verbal uman. Tocmai această specializare l-a făcut potrivit pentru instruirea jucătorilor de poker.

Între anii 1993 şi 2003, Navarro a participat la aproape toate cazurile importante care au implicat deconspirarea unor spioni, având o contribuţie esenţială la depistarea celebrelor "cârtiţe" Robert Hansen şi Aldrich Ames. Deşi retras oficial din activitate, în paralel cu slujba de la Academia de Poker, Navarro continuă să antreneze agenţi FBI şi CIA, cărora le împărtăşeşte câte ceva din "ticurile" spionilor şi ale teroriştilor.

Înşelat de o femeie

Joseph Navarro susţine că experienţa în descifrarea limbajului trupului la spioni îi este de mare folos la noul loc de muncă. Şi unii, şi alţii se folosesc de aceleaşi subterfugii pentru a mima stăpânirea de sine. El afirmă că nu îi trebuie foarte mult să îşi dea seama dacă un jucător are încredere în sine sau nu. Printre elevii săi se numără şi texanul Phil Helmuth, considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria pokerului.

La Academia de Poker el îi învaţă pe practicanţii acestui joc cum să îşi studieze adversarii, explicându-le că există o diferenţă de comportament î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 8 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Școlile din România ar putea introduce sala de detenție pentru elevii care deranjează orele

Botosani News acum 49 minute
Profesorii vor putea da lecturi suplimentare sau fișe de lucru cu exerciții. Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiec

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 6 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 7 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 12 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 9 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°