Preşedinta Asociaţiei Britanice de Surfing s-a declarat "extrem de şocată" de decizia companiei British Airways de a nu mai transporta plăci de surf. Asociaţia a lansat o petiţie de protest. Surferii se declară nedumeriţi pentru că sînt permise în continuare bicicletele în avioane, ca şi instrumentele muzicale voluminoase. În calitate de afon, soarta instrumentelor muzicale mă lasă rece, dar în calitate de biciclist mă uit de sus la surferi. Îmi place ideea că aş putea, la o adică, deşi nu cred să ajung, să iau o bicicletă în avion.
În schimb, simpatizez cu alt protest: lucrătorii de la metroul londonez protestează pentru că sînt tot mai mult înlocuiţi cu maşini automate. Ele îţi dau bilete, îţi dau rest, îţi dau indicaţii etc. În calitate de nou-venit, sînt speriat de maşinile automate. Nu văd o maşină bătîndu-mă uşor pe umăr pentru că am greşit intrarea şi ţipînd la colega-maşină de la intrarea vecină: "dă-i drumuâ, că s-a încurcat săracuâ!". Probabil că după ce o să mă prind cum e cu cele 13 linii de metrou care se tot intersectează de capul lor şi după ce învăţ să recuperez restul de la o maşină, protestul lucrătorilor mi se va părea inutil. Deocamdată, am semnat o listă de susţinere pe care am primit-o cu broşura care mă anunţa ce linii sînt suspendate şi între ce staţii, în week-end-ul următor.
Organizaţia "The Campaign Against Monica Aliâs Brick Lane" a protestat şi ea. Brick Lane este o zonă din Londra locuită de imigranţi din Bangladesh. Monica Ali este autoarea unui roman despre o fată din Bangladesh adusă la Londra printr-o căsătorie aranjată. Din cîte înţeleg eu, necitind romanul, apare şi o poveste de dragoste cu un alt bărbat. E clar: sex + controversă = best-seller. Acum a apărut şi filmul. Am uitat să vă spun că romanul se numeşte Brick Lane. Nervoşi că zona lor ar putea căpăta faimă proastă, rezidenţii au tot protestat. În plus,
