Sincer, nu ştiu dacă luciditatea apărată e mai bună decît apatia consimţită. La vremea lui, Camil Petrescu lansase o butadă-avertisment: "cîtă luciditate, atîta dramă"... Dar astăzi? Luciditatea nu provoacă traume, ci doar sentimentul unei elecţiuni impotente. Înţelegi, fără ca asta să-ţi uşureze acţiunea. Critici - de pe o margine tot mai eterică - nişte fenomene de o implacabilă masivitate. Eu, unul, am trăit prima parte din propria existenţă printre cărţi, pentru ele, în scopul de a scrie altele. De la o vreme, particip la revoluţia IT care ne-a proiectat - dincolo de vîrste sau opţiuni - într-o lume diferită. Am prins trenul acestei mutaţii planetare încă de la pornire. În â91, cînd cumpăram primul laptop, mă număram printre pionieri. Mi-am actualizat sistematic echipamentul şi înţeleg cu deplină complicitate plăcerea de a poseda "gadget"-uri tehnologice. Nu a existat vreun Crăciun din ultimii 15 ani în care să nu-mi fi dorit o nouă jucărie cromată, multifuncţională, tot mai performantă, deşi se ştie că spectrul uzurii morale diminuează satisfacţia oricărei achiziţii. Resimt, pe de altă parte, nostalgia ultimei epoci cu stil: Art Déco. Prin anii â20-â30, creaţia Occidentului asculta încă de o paradigmă care includea toate artefactele, de la zgîrie-norii newyorkezi, pînă la picturile Tamarei de Lempicka. Bineînţeles că producţia de serie şi consumismul au dezarticulat o asemenea coerenţă. Există încă mode. Autori de tendinţe. Însă totul e permis. Trăim de acum în era citatului, a eclectismului şi a falsului "revival".
Cînd civilizaţia echivala cu dominaţia acceptată a unei morfologii integrate, individul se supunea colectivităţii în schimbul sentimentului de siguranţă. Acum, civilizaţia se dematerializează, pentru că se reduce la evantaiul unor căi de acces. Nu contează ce eşti sau cine vrei să fii, ci doar măsura în care ai parte de Reţea. Am tre
