Unul dintre cele mai importante evenimente ale Festivalului Naţional de Teatru de anul acesta a fost prezenţa Verei Mantero în cadrul Modulului de Dans al festivalului. Născută în 1966, Vera Mantero este una dintre cele mai importante personalităţi ale coregrafiei internaţionale. Artista portugheză a prezentat două creaţii celebre, al căror concept şi interpretare îi aparţin: one mysterious thing said e.e. cummings (1996) şi Perhaps she could dance first and think afterwards (1991).

Primul moment, dedicat lui Josephine Baker, este considerat de Andre Lepecki, (unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai dansului), un manifest al limbajului coregrafic postcolonial. Trupul gol al interpretei este vopsit în negru, chipul, puternic machiat, iar mîinile, albe. Piesa este bazată aparent pe nemişcare, nu vedem ceea ce în mod obişnuit considerăm a fi dans. În locul pantofilor de dans, Vera Mantero poartă o pereche de copite de capră şi rosteşte o succesiune de cuvinte negative. Nu se aude nici un verb, iar laitmotivul discursului este adjectivul "atroce". Pe măsură ce trupul este dezvăluit într-o lumină de intensitate graduală, înţelegem că prezenţa Verei Mantero în scenă este o încercare de găsire a unui echilibru, înţelegem că personajul sintetic din faţa noastră îşi plasează identitatea între corpul psihologic al cuceritorului alb şi trupul negru al celui cucerit. Dincolo de pledoaria pentru limita pe care calcă perpetuu dansatorul, un demers despre fragilitatea în care se înscrie propria condiţie, intuim şi un discurs autobiografic, o încercare de absorbire şi transfigurare în propriul trup, convertit în discurs scenic, a biografiei marcate de mister a Josephinei Baker.

Cea de-a doua piesă ne oferă motricitate neînscrisă într-o schemă fixă. Perhaps... este o improvizaţie în care decorul, muzica şi rochia interpretei creează cadrul imuabil perfect. Deco