"Laurenţiu" este un ticălos, astăzi bătrîn, încă acoperit, din motive aproape de neînţeles, de simpatia maselor.
Şi asta deşi a turnat la Securitate. A turnat de-a rupt! A fost plătit pentru delaţiunile sale, şi nu cu sume mici. Să primeşti din mîna criminală a Securităţii mii de lei, lună de lună, însemna, înainte de 1989, că ai depăşit cu mult statutul de colaborator sau de simplu turnător: erai unul dintre angajaţii sistemului. Dosarul turnătorului ordinar "Laurenţiu" este o probă clară despre ce înseamnă degradarea umană. Personajul, altminteri foarte inteligent, nu s-a dat în lături de la nimic. A turnat pentru bani, pentru posturi mai bune, pentru călătorii în străinătate, pentru eliminarea duşmanilor regimului comunist sau pentru dorinţa lui teribilă de a deveni membru al Academiei Române. S-a lăudat pe sine şi s-a autopropus. I-a săpat pe alţii pentru a se ridica deasupra muşuroiului.
După â89, cineva, probabil prea credul, dar sigur foarte neştiutor, l-a trecut în galeria boierilor de care România ducea lipsă şi cărora le ducea dorul. Cu monoclu, vestă, baston şi limbaj de salon, a reuşit să păcălească o lume; lumea românească postcomunism prea dispusă să creadă că ticăloşia nu încape sub un astfel de chip desprins din galeria românilor cu sînge de boier şi, prin urmare, nobili. L-am crezut cu toţii ani lungi, iar unii sînt dispuşi să-l mai creadă în continuare, iluzionîndu-se că pe undeva, prin labirinturile trecutului, s-au încurcat nişte coridoare şi, în felul acesta, s-a comis o greşeală. Nu e însă nici o greşeală: e un caz greţos de impostură morală. Figurile societăţii civile şi, pînă de curînd, politice din România au defilat şi par că mai vor să defileze, încă, braţ la braţ cu un ticălos turnător al Securităţii.
Cazul "Laurenţiu", încă ferit de dezbaterea publică şi nepus în discuţie nici măcar la adunări respectabile cum sîn
