"La Bomba", Jam Session şi "Biluna"
"Bună ziua! Bună ziua. Pe mine mă cheamă Marius şi am zece ani. Io vreau să fiu unnnnn... am uitat. Stai puţin... Fotbalist! Mai bine zic un... avocat!"
Rahova, noiembrie, 2007
Mă duc să văd un filmuleţ despre un spectacol cu jazz, copii şi artişti. Intru într-un fel de casă. Mai mare. "La Bomba" se cheamă. Înăuntru, underground cu ceva atmosferă rusească. Paşnică, tihnită, ruptă de ce-i afară. La o masă, bărbaţii joacă remi. Oglinzi multe, multe. O pînză albă întinsă pe un perete. Pe canapele, catifea roşie învechită. Pe pînză rulează filmul. Copiii se văd pe "ecran" şi se bucură. Artiştii beau o bere, fumează şi se bucură. O tanti vine, curăţă cartofi şi se uită şi ea. Un cîine se plimbă printre spectatori. "Vreau un măr, vreau un păr... aş dori un măr, aş dori un păr..." Cîntecel din spectacol, un ritm şi o bucurie care îmi rămîn în minte mult timp după ce-am fost acolo. Mai tîrziu, aflu că în "La Bomba" există şi o încăpere cu multe, multe cărţi. Ale dlui Eremia, din cartier.
"Îmi iei şi mie un interviu? ...daâ unde?"
Se termină filmul. Noi ne revenim cu greu. Copiii se agită, aleargă, dansează, pozează. La cerere, dau interviuri. Şi povestesc despre spectacolul de la E-Uranus.
Marius: "S-a întîmplat în seara aia să dansăm, să bătem la darabană. Io am cîntat la o zorgănitoare... care cîntă foaarte naşpa... scotea un sunet foarte naşpa". David: "Pe mine mă cheamă David şi mama m-a dat pe mine la rugby. Mie rugby îmi place că e dur şi fotbal nu vrea mama mea... facem antrenament şi-ntr-unele zile jucăm. Cu Flamingo, Metrorex, că noi sîntem echipa Steaua. Şi e foarte, foarte greu... e supergreu...". (David nu a participat la spectacol, dar vrea să vorbească despre ce face el.) Eu: "Şi cu spectacolul? N-a fost greu?". Elisa: "A fost... am stat vreo lună de zile ca să învăţăm toate astea... a
