Îl ţin minte pe Anul Nou: un copil care sărea în braţele unui bătrînel plicticos şi enervant. Aşa începea telejurnalul din ziua de 1 ianuarie, pînă în 1989. E doar o mică piedică în calea uitării, cum ar zice oracolele din epocă. Despre Sărbătorile generaţiei mele, cele din adolescenţa întunecaţilor ani â80, mi-au scris mulţi cititori. Le dau cuvîntul, cu sentimentul că pe trăirile noastre de atunci se poate construi, în 2008, un fel de solidaritate. În fond, am mîncat împreună o dată portocale în copilărie. Dacă nu cumva de două ori, în â81 şi-n â83! Crăciunul era nasol (Marius Bădrăgan)
Dacă era pe vremea comuniştilor, era cu cozi la banane verzi de mi le punea maică-mea pe şifonier la copt în foi din Scînteia şi îmi dădea cîte una din cînd în cînd. Cînd s-a născut şi frate-miu, acel din cînd în cînd era de două ori mai rar. Nu am înţeles niciodată de ce eu stăteam la coadă pentru ele şi apoi nu puteam să le şi mănînc tot eu. Şi nu aveam prea mulţi ani ca să înţeleg pe atunci. Apoi bunică-mea strîngea stafide, rahat, nuci, zahăr şi făină cîte un an pentru cozonacii de Crăciun. Pentru unele stăteam tot eu la coadă şi nu înţelegeam de ce se supără pe mine cînd mîncam pîine cu zahăr şi apă pusă cu linguriţa peste (asta era suprema mea prajitură cu a cărei inventare mă investesc azi toţi prietenii apropiaţi) sau cînd furam cîte o stafidă din cocă. Mi-o aduc aminte pe bunică-mea cum strîngea şi ouă pentru cozonacul de Crăciun. Şi deveneau unele aşa de vechi că le spărgea separat, într-un pahar, pe fiecare, să nu le arunce pe toate dacă era vreunul stricat.
Şi-mi mai aduc aminte Brăila fără zăpadă, în care trăgeam săniile alea urîte, cu tălpici de aluminiu, pe asfalt, încercînd să simulăm bucuria iernii. Bani de dus la Sinaia la ski nu erau. Şi în Braşov ne-am mutat abia în â89. La fel de vii în memorie sînt şi molizii ăia urîţi şi cu crengi rare