Săptămîna trecută, timp de trei zile, postul Realitatea TV a dus o campanie furibundă împotriva taxei de înmatriculare auto. Nota distinctivă a acestei campanii stă în mobilizarea telespectatorilor, chemaţi să-şi spună opinia prin e-mail sau pe panoul din Piaţa Universităţii. Numărul mare de mesaje a consacrat succesul operaţiunii, clamat ca atare, prin declaraţii triumfaliste, chiar de postul TV. Fapt încă şi mai remarcabil, oficialităţile s-au simţit obligate să reacţioneze, printr-o conferinţă de presă a ministrului Mediului şi prin intervenţiile altor factori responsabili, şi asta într-o zi de duminică...
Prezentată ca fiind rezultatul unei presiuni venite de jos, "de la popor", iniţiativa celor de la Realitatea TV este, de fapt, ambiguă: ei sînt cei care au declanşat ostilităţile şi au cerut părerea telespectatorilor. Nu, aşadar, acţiune spontană, ci provocată în mod deliberat, în folosul - ipotetic - al telespectatorilor, dar în folosul cert al postului de televiziune.
Avem a face aici cu ceea ce se numeşte democraţie directă, democraţie de opinie sau democraţie participativă. Fenomenul reflectă criza sistemului democraţiei reprezentative şi lipsa de încredere în Parlament şi în guvernanţi. Într-o carte la care am făcut trimitere şi săptămîna trecută, Ecranul global (Seuil, 2007), Gilles Lipovetski şi Jean Serroy semnalează şi ei expansiunea teledemocraţiei: cyberspaţiul ar fi un instrument ce renovează şi aprofundează spaţiul democratic, întăreşte societatea civilă, îi face pe cetăţeni mai deschişi, mai critici, mai liberi. Şi încă: "Din această intervenţie mai directă a cetăţenilor, unii trag concluzia că a apărut o Ťteledemocraţie» ce realizează idealul rousseauist al democraţiei direct fondată pe participarea imediată a poporului la deciziile publice. (...) Transparenţă, participare în număr cît mai mare (...): Internetul apare ca fiind în