Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Schimb colaboratorii cu angajaţi full time"

Publicat in Adevarul, miercuri 13 februarie 2008 ·

O croată este noul director al companiei Omniasig Life România. Ea încearcă să implementeze experienţa din Croaţia şi în ţara noastră pentru a putea dubla cota de piaţă a societăţii şi O croată este noul director al companiei Omniasig Life România. Ea încearcă să implementeze experienţa din Croaţia şi în ţara noastră pentru a putea dubla cota de piaţă a societăţii şi a o aduce pe profit, după ce anul trecut rezultatele nu au fost pozitive.

- De când sunteţi în România şi cum apreciaţi piaţa de asigurări de aici?

- Am preluat această funcţie la începutul acestui an. România se aseamănă foarte mult cu Croaţia, ţara mea de origine (unde am condus companii din cadrul grupului Vienna Insurance Group), din punct de vedere al protecţiei sociale. Am găsit aici o piaţă dinamică, cu posibilităţi de creştere foarte mari.

- Ce ţinte v-aţi propus pentru 2008, după ce anul trecut compania a încheiat pe pierderi?

- Ne-am propus dublarea cotei de piaţă, de la 3,4% în prezent la cel puţin 6%. Datorită programului cu pilonul II de pensii s-au creat multe schimbări pe piaţa din România şi sper să profităm de ele.

Vom avea acelaşi nivel al cotelor de prime ca anul trecut. Ne-am propus să creştem vânzările cu circa 45% în acest an, la 23 milioane de euro (80 milioane de lei), după ce anul trecut afacerile companiei au rămas la nivelul din 2006, de circa 14 milioane de euro (49 milioane de lei).

- De ce au scăzut vânzările?

- Nivelul primelor brute subscrise a stagnat din cauza reformei pensiilor private, pentru că mulţi agenţi au migrat către acest sector. Pe de altă parte, avem multe poliţe care au ajuns la maturitate şi trebuie înlocuite, iar agenţii s-au concentrat pe acest lucru. În plus, Omniasig Life a fost anul trecut supusă mai multor măriri de capital, cu peste 5 milioane de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 13 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 42 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 35 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

eMAG: Numărul comenzilor înregistrate de antreprenorii care vând pe marketplace-ul regional al companiei s-a majorat cu 23% în 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Cei 56.000 de selleri care vând pe marketplace-ul regional eMAG, în România, Bulgaria şi Ungaria, au înregistrat în 2023 cu 23% mai multe comenzi faţă de anul precedent, evoluţie susţinută şi de investiţii de 251 mil. lei realizate de companie în ul

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°