Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea Produsului Intern Brut ne scoate din era notelor proaste

Publicat in Adevarul, miercuri 5 martie 2008 ·

Pesimismul afişat de experţii organismelor financiare internaţionale faţă de economia românească s-a dovedit a fi exagerat Până nu de mult, experţii agenţiilor de evaluare sau ai

Pesimismul afişat de experţii organismelor financiare internaţionale faţă de economia românească s-a dovedit a fi exagerat

Până nu de mult, experţii agenţiilor de evaluare sau ai altor organisme financiare internaţionale, ca şi analiştii unor bănci, vorbeau despre o "aterizare dură" a economiei româneşti, iar perspectivele de rating erau retrogradate de la "stabil" spre "negativ".

Ieri însă anunţându-se datele statistice referitoare la Produsul Intern Brut (PIB) pe 2007, toate acele note proaste s-au dovedit a fi exagerat de pesimiste, în primul rând pentru că potenţialul de creştere a economiei este, din nou, mai mult decât evident.

Aşadar, PIB-ul anului trecut a fost de 404,7 miliarde de lei, echivalentul a 121,2 miliarde de euro (calculat la cursul mediu de 3,3373 lei/euro din 2007), în creştere cu 6,0% faţă de 2006. Creştere obţinută într-un an relativ greu pentru economia românească: pe lângă dificultăţile inerente ale aderării la Uniunea Europeană, ne-am confruntat cu o secetă fără precedent şi - în a doua parte a anului - cu o depreciere drastică a monedei naţionale.

Altfel spus, avansul de 6% nu e spectaculos atât prin mărimea cifrei, cât prin potenţialul pe care l-a demonstrat România, contrazicând prognozele sumbre şi avertismentele pesimiste lansate în ultima perioadă. Din ce anume vine acest plus, neaşteptat nici chiar de optimiştii mai temperaţi, vom afla, în detaliu, săptămâna viitoare, când se va da publicităţii structura pe principalele elemente ale formării PIB.

Revizuire pozitivă pentru toţi indicatorii macro

Primul efect al datelor privind PIB-ul anului 2007 este unul pur statistic, dar până la urmă benefic pentru ceilalţi in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum 56 minute
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 47 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Atenţionare Salvamont: Căderi mari de pietre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii / Traseul, închis joi pentru acţiuni de curăţare

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Cluj anunţă mari căderi de piatre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii, urmând ca traseul să fie închis joi pentru acţiuni de curăţare. ”Urmare a căderilor mari de pietre de pe versanţi în defileul Cheile Turzii, Seviciul Publ

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 3 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°