Întrebarea de mai sus este titlul aproximativ al unui film catastrofă de acum cîţiva ani, produs la Hollywood şi realizat de Roland Emmerich, regizor german sensibil la cauzele ecologice. Povestea e următoarea: din cauza încălzirii globale, planeta o ia razna, tsunami-uri uriaşe devastează toate coastele globului, tornade gigantice rad marile oraşe, iar Pămîntul intră într-o nouă epocă glaciară. Ce mai scapă din omenire se refugiază în emisfera sudică, de unde urmează să relanseze civilizaţia, încercînd să nu repete aceleaşi greşeli. Pentru americanul mediu acest film a însemnat mai mult decît o mie de discursuri despre încălzirea globală, ajutînd la apariţia unei conştiinţe ecologice în Statele Unite (conştiinţă care s-a mai consolidat de atunci, graţie unei alte producţii, Un adevăr incomod, documentar realizat de fostul vicepreşedinte american Al Gore).

Mi-am amintit de cele două filme răsfoind proiectul Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a României lansat în dezbatere acum cîteva zile. Documentul schiţează modul în care se va dezvolta România pînă în 2030. Într-o ţară în care, în general, orizontul de timp este clipa, nu e de mirare că proiectul nu stîrneşte mare ecou. El merită însă studiat pentru că găsim date interesante. Aflăm de exemplu că România se dezvoltă economic - creşteri de 5-8% pe an în ultimii 8 ani -, dar se dezvoltă haotic, fără să ţină seama de puţinătatea resurselor pe care le mai are. Petrolul mai ajunge pentru 15 ani, uraniul (în condiţiile în care vrem să dezvoltăm energia nucleară), pentru mai puţin de 10. România exportă mult lemn şi nici nu se ştie exact care mai e suprafaţa împădurită, ultima evaluare serioasă a fondului forestier fiind făcută înainte de 1989! Sîntem ţara europeană care risipeşte cel mai mult energia, cam o treime pierzîndu-se între producător şi consumator. Izolarea termică a celor 80 de mii de blocuri moş