Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aleşii locali sînt ai noştri

Publicat in Dilema Veche, duminică 13 aprilie 2008 ·

Karl Popper ne învăţa că la întrebarea "cine ar trebui să ne conducă?" nu ar trebui să dăm răspunsuri de genul "liberalii", "socialiştii", "comuniştii", "naţionaliştii" etc. În locul acestor răspunsuri, Popper propunea o altă întrebare care schimbă unghiul de vedere, şi anume, "cum putem crea un sistem prin care cei merituoşi şi integri să ajungă la putere?". Doar dacă aceşti oameni ajung să conducă, doar aşa putem spera la mai bine. Ne aflăm în ajunul campaniei pentru alegerile locale, primele de după aderarea la Uniunea Europeană, şi nu am reuşit să punem la punct un astfel de sistem politic care să aducă în primăriile şi consiliile noastre, locale şi judeţene, oameni capabili să fie forţe dinamice pentru societate, şi nu retrograde. Partidele politice ar trebui să îndeplinească pentru noi (pentru societate) această funcţie, adică să-i recruteze şi să-i pregătească pe cei care trebuie să ne administreze localităţile şi statul. O privire ceva mai pătrunzătoare la cei care ne populează primăriile, consiliile locale şi judeţene, şi este suficient să ne lămurim de ce oraşele noastre arată aşa cum arată şi de ce comunele patriei parcă se descompun. Ceva este putred la nivelul organizaţiilor locale de partid. În toate partidele. "Ieşirile" acestora în termeni de candidaţi la funcţiile de primari (cu excepţia cîtorva oraşe mai mari) şi de consilieri locali sînt jalnice. Găsim cu precădere oameni care au intrat în politică pentru a parveni, prea puţin merituoşi şi prea puţin educaţi pentru a face politică "la centru". Ei sînt împinşi sau se înghesuie singuri pe listele pentru consiliile locale - un fel de bonus pentru că nu au reuşit să ocupe vreo funcţie prin alte instituţii descentralizate (pe care să le poată căpuşa în folosul partidului). Oameni blazaţi, care nu ştiu de ce devin primari sau consilieri şi ce ar vrea să facă în funcţiile respective, fără nici o vizi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – PSD, cei mai mulţi primari în judeţul Buzău, respectiv 76 / PNL are zece primari, iar USR unul

News.ro acum o ora
PSD a câştigat în judeţul Buzău cele mai multe mandate de primar la alegerile locale din 9 iunie. Conform numărătorii paralele a social-democraţilor, formaţiunea a obţinut 76 de mandate de primar, PNL a obţinut 10 mandate, iar USR un mandat, la Prim

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale / Despre candidatură: Este o posibilitate. Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. ”Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic”, a spus Simion. El a precizat, despre intrarea în cursa pentru prezid

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 25 minute
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum o ora
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

Cod roşu de furtuni în Arad, Timiş şi Caraş-Severin

Mediafax acum 29 minute
Sunt vizate localităţile Caransebeş, Oţelu Roşu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuţar, Constantin Daicoviciu, Păltiniş, Rusca Montană, Măureni, Fârliug, Buchin, Ramna, Vermeş, Glimboca, Bolvaşniţa, Sacu, Copăcele, Marga, Ezeriş, Brebu, Zorl

Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari, în judeţul Satu Mare

News.ro acum o ora
Cincisprezece localităţi din judeţul Satu Mare se află, luni după-amiază, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari.

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Lista finală cu cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România

HotNews acum 33 minute
Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după numărarea a peste 97% din voturi, PSD are 11 mandate, PNL - 9 mandate. Partidul lui George Simion a obținut 6 mandate, Alianța Dreapta Unită - 3 mandate, iar UDMR - 2 mandate. La capitolul independenți,

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 4 ore
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°