Cele doua momente Budapesta...
Revenit in Tara de la Beijing, mi-am gasit refugiul la Asociatia de Drept International si Relatii Internationale (ADIRI), la Casa Titulescu, institutie conceputa de creatorii ei, Manescu si Malita, ca o placa turnanta a contactelor neoficiale cu lumea politologilor, cercetatorilor, dar si a diplomatilor din alte tari, un think tank al vremii, care a functionat excelent chiar si in anii duri ai dictaturii lui Ceausescu, gratie abilitatii unui director de exceptie, Nicolae Fotino, istoric si fost diplomat. Doi ani, cat am functionat aici ca redactor, caci editam si o revista de studii, am fost asociat in proiecte si dezbateri, mese rotunde si dialoguri de inalta tinuta, cu personalitati romane si straine. Pentru o vreme, drumul meu s-a intersectat cu al unor oameni care aveau sa devina, un deceniu mai tarziu, politicieni de prima marime in Romania postcomunista.
Dar cum toate lucrurile placute au un sfarsit (iar mie la ADIRI mi-a placut enorm mediul si ceea ce faceam), in chiar ziua in care sustinusem o comunicare consacrata perspectivelor Chinei postmaoiste in arena mondiala, am fost convocat la MAE (o clipa am crezut ca spre a fi mustrat pentru tezele mele prea entuziaste) si invitat sa-mi fac bagajele, cu destinatia Budapesta, unde am si ajuns, in decembrie 1981.
Numit atasat de presa, datorita bunei cunoasteri a limbii maghiare, invatata de mic din nevoia comunicarii cu copiii de pe strada cartierului meu multilingv din Satmar, si avand o oarecare usurinta a traducerii scrise si orale, am fost consacrat si legat de glie (glia ambasadei) vreme de noua ani, sub trei ambasadori dornici sa se afirme si sa informeze Centrala cat mai fidel despre erodarea relatiilor dintre cele doua state socialiste "fratesti"...
"Baietii valabili"
In 1990, revenit in tara, am propus ca pe dosarele fondului Budapesta